Zilele de 9 și 10 mai au o profundă semnificație și simbolistică atât pentru istoria românilor, cât și pentru istoria Europei.
Pentru a celebra momentele istorice remarcabile – independența României și „Ziua Europei”, respectiv instaurarea monarhiei în România – elevi și profesori ai Colegiului Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți au pus în scenă un concurs care s-a adresat elevilor din clasele a X-a și a XI-a. Profesorii de istorie Adrian Puiu, Nicoleta Mitrofan, Gabriela Pogorevici și Loredana Puiu, cu sprijinul tehnic și logistic al bibliotecarei Andreea Ciobara, al profesorului Cezar Vlonga și al elevilor olimpici naționali la istorie, Luca Mihalescu și Matei Dăscălescu, au fost organizatori.
S-au înscris în concurs 38 de elevi, grupați în 19 echipaje, care au reprezentat, simbolic, 19 state membre ale Uniunii Europene. Competiția a constat în câte 20 de întrebări despre istoria Uniunii Europene și 20 de întrebări despre istoria Războiului de independență a României și istoria monarhiei în România.

Într-o atmosferă antrenantă și interactivă, pe parcursul a 3 ore, elevii, susținuți în sală și de un număr egal de colegi de clasă, au scris și prezentat răspunsuri la cele 40 de întrebări, dovedind numeroase și valoroase cunoștințe istorice. După centralizarea rezultatelor și stabilirea ierarhiei, au fost acordate următoarele premii:
- Premiul I – echipajul Slovenia alcătuit din elevii Ștefan Cernovschi și Bogdan Lungu, clasa a XI-a B, prof. Nicoleta Mitrofan;
- Premiul al II-lea – echipajul Letonia alcătuit din elevele Lenuța Ilisoi și Ioana Pascaniuc, clasa a XI-a C, prof. Nicoleta Mitrofan;
- Premiul al III-lea – echipajul Slovacia alcătuit din elevele Daniela Sauciuc și Ioana Tihon, clasa a XI-a E, prof. Nicoleta Miteofan;
- Mențiunea I – echipajul Suedia alcătuit din elevii Teodora Fedorciuc și Albert Puiu, clasa a X-a E, prof. Adrian Puiu;
- Mențiunea a II-a – echipajul Malta alcătuit din elevii Matei Balmuș și Tomaso Cotos, clasa a XI-a A, prof. Nicoleta Mitrofan;
- Mențiunea a III-a – echipajul Cehia alcătuit din elevele Ioana Luța și Iuliana Manz, clasa a XI-a E, prof. Nicoleta Mitrofan.
La data de 9 Mai 1877 a fost proclamată independența politică a României, la 9 Mai 1950, celebrată drept „Ziua Europei”, a fost lansată „Declarația Schuman”, care a reprezentat fundamentul proiectului de „unitate europeană”, iar la 10 Mai 1866 a avut loc instaurarea monarhiei prin instalarea principelui străin Carol de Hohrnzollern-Sigmaringen pe tronul României.






