Schimb de experiență

Elevii humoreni, învățați să organizeze o masă festivă

Elevii din Centrul Școlar „Sfântul Andrei” din Gura Humorului și Centrul Școlar Suceava au învățat ieri să organizeze o masă festivă. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unui parteneriat dintre cele două școli, la care au participat elevi de clasele a IX-a și a X-a, de la profilul alimentație publică și turism. Gazdele, elevii de la Centrul Școlar „Sf. Andrei” Gura Humorului, au fost foarte atente la detalii, au ornat masa cu crengi de brad, au pregătit preparatele (de la antreu până la desert) și le-au servit colegilor, exersându-și deprinderile dobândite la orele de curs. Pe lângă bunătățile servite, nu au lipsit nici surprizele de la Moș Crăciun, astfel încât toți copiii au primit daruri de la gazde. Organizatorii evenimentului de ieri au fost maistrul instructor Elena Fluture și inginerul Simfonia Onuțu.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Expoziție-concurs „Zilele elevului arhitect”: Premiul anual pentru arhitectură, câștigat de Steluța Colban, de la Colegul de Artă Suceava

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a

Educația incluzivă ca prioritate în formarea cadrelor didactice și în dezvoltarea comunității școlare sucevene

„Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar” - sedinta de lucru la la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava

Elevi hipoacuzici din toată țara au participat, la Bivolărie, la Concursul „Comunicăm prin gest, culoare și mișcare”