Inundații

Drumul Frasin – Broșteni a fost blocat ieri cu aluviuni

Circulația rutieră pe podul de pontoane de la Dornești a fost blocată de mai multe ori ieri
Circulația rutieră pe podul de pontoane de la Dornești a fost blocată de mai multe ori ieri

Drumul județean care face legătura între Frasin și Broșteni a fost blocat în cursul zilei de ieri, timp de câteva ore, de aluviunile căzute de pe versanți. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că drumul a fost blocat în zona Puzdra, însă în urma intervențiilor cu utilajele primăriilor din zona respectivă și a silvicultorilor, circulația rutieră a fost redeschisă. Flutur a mai spus că în urma ploilor de ieri au fost inundate 20 de gospodării și mai multe terenuri agricole, din satul Sasca Mare, comuna Cornu Luncii, în urma creșterii debitului pârâului Săscuța. Șeful administrației județene a precizat că apele nu au inundat casele.
Nu în ultimul rând, Gheorghe Flutur a arătat că tot din cauza ploilor au fost afectate mai multe lucrări de apărări de maluri începute în cursul acestui an pe râul Suceava, în zonele Brodina, Ulma și Izvoarele Sucevei.
Circulația pe podul de pontoane de la Dornești, blocată în mai multe rânduri
Circulația rutieră pe podul de pontoane de peste râul Suceava din comuna Dornești a fost blocată în mai multe rânduri în cursul zilei de ieri. În urma creșterii debitului râului Suceava, poliția a decis oprirea traficului rutier timp de câteva ore la primele ore ale dimineții zilei de marți. Circulația a fost reluată după ce militarii au montat încă un ponton lângă cele deja existente. După câteva ore în care traficul s-a desfășurat fără probleme, în cursul după-amiezii s-a decis din nou oprirea traficului, în condițiile în care apele râului Suceava erau în creștere. Traficul pe ruta Rădăuți – Siret și retur a fost deviat prin localitățile Grănicești și Satu Mare.

Recomandări

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

Mandate de arestare pentru 30 de zile pentru cei trei suceveni acuzați de implicarea în fabricarea a peste 2 milioane de euro falși

Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro
Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro

Autoritățile locale vor un pod pietonal în zona podului rutier de pe DN 2E, între Vicovu de Sus și Vicovu de Jos, care a fost demolat

Prefectura Suceava susține extinderea cu încă o bandă a drumului național DN 2, la Dărmănești și Pătrăuți

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron: „După ce anul trecut a salvat Broșteniul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a salvat acum Sasca Mică”