Ultraj

Doi polițiști, loviți în timpul unei intervenții împotriva a trei scandalagii dintr-un restaurant

Bărbatul a fost în cele din urma încătușat. Foto: Monitorul de Vrancea
Bărbatul a fost în cele din urma încătușat. Foto: Monitorul de Vrancea

Doi polițiști de la Vatra Dornei au reclamat o faptă de ultraj după ce au intervenit pentru a calma spiritele într-un restaurant din municipiul stațiune, unde personalul a cerut ajutor deoarece trei bărbați care consumaseră alcool deveniseră agresivi. Incidentul s-a petrecut joi noapte, iar polițiștii deplasați la fața locului au fost întâmpinați foarte ostil de cei trei. Inițial, asupra polițiștilor s-a aruncat cu pahare. Unul dintre bărbații băuți a devenit însă mult mai agresiv, episodul violent având loc în afara restaurantului, în timp ce polițiștii încercau să-l imobilizeze. Unul dintre agenți a reclamat că a fost lovit cu capul în figură, în timp ce altul a fost lovit cu piciorul în piept. În cele din urmă, bărbatul agresiv a fost imobilizat și dus la sediul Poliției municipiului Vatra Dornei. Ambii polițiști s-au deplasat ulterior la spital, unde au fost examinați pentru a-și scoate certificate medico-legale care să ateste că au suferit leziuni.
Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. Bărbatul identificat ca agresor, Cătălin B., a fost ridicat pentru audieri. Primele date arată că există elemente constitutive ale infracțiunii de ultraj.
Procurorul de caz urma să decidă ce măsuri va lua împotriva sa. Foarte probabil, acesta urma să fie reținut pentru o perioadă de 24 de ore.

Recomandări

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Un inginer silvic care a împușcat mortal un om, în timp ce sacrifica un vițel, condamnat pentru trei infracțiuni, dar fără pușcărie cu executare