Învățământ

Diriginții, obligați să participe la cursuri de formare

Diriginții și cadrele didactice care intenționează să devină în următorii ani școlari diriginți au obligativitatea să participe la cursuri de formare, consiliere și orientare. Cursurile sunt organizate de către Inspectoratul Școlar Suceava și Casa Corpului Didactic, începând cu 15 februarie și până pe 31 decembrie 2007. Un curs însumează 24 de ore de exersare a metodelor și tehnicilor active de predare-învățare, corespunzătoare temelor din programa de Consiliere și orientare. Stagiile se vor desfășura conform înscrierilor și programărilor coordonate de către inspectorul școlar Tatiana Vîntur, pe zone geografice și arondări, în unități școlare sau centre de comună, în funcție de echipele constituite, cuprinzând un număr mediu de 25 de participanți. Scopul aceste acțiuni îl reprezintă profesionalizarea predării disciplinei Consiliere și orientare (dirigenție). Cursurile vor fi predate de către 35 de formatori județeni ai programului. În prima etapă, formarea se adresează celor 3094 de profesori diriginți din județ, urmând ca ulterior să cuprindă învățătorii, 2018 cadre didactice, directorii adjuncți, 67 de profesori, și cei 30 de inspectori școlari. Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al IȘJ, Laura Hacman, „participarea la stagiul de formare este obligatorie pentru toate cadrele didactice care îndeplinesc calitatea de diriginte sau care intenționează să primească sarcini de profesor diriginte la o clasă de elevi. După data de 31 decembrie 2007, încadrarea ca profesor diriginte și plata orei de dirigenție se vor face numai pe baza documentului de absolvire a unui stagiu de formare recunoscut de M.Ed.C”.

Recomandări

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”

Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”
Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”