Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea a criticat modul în care Guvernul României a făcut împrumutul de aproape 17 miliarde de euro prin programul SAFE, susținând că statul român se îndatorează fără transparență, iar beneficiile economice ajung în cea mai mare parte în afara țării.
Parlamentarul sucevean a declarat că accesarea acestei finanțări nu a fost precedată de o dezbatere publică reală și că opinia publică s-a trezit din nou în fața unui fapt împlinit.
„România a contractat un împrumut de aproape 17 miliarde de euro prin programul SAFE. Nu a existat o dezbatere reală, nu am avut transparență și, din nou, ne trezim în fața unui fapt împlinit”, a afirmat Petru Negrea.
El a atras atenția și asupra creșterii accelerate a datoriei publice în ultimul deceniu. „Problema nu este doar că ne împrumutăm. Problema este cât de mult ne-am împrumutat deja și ce rămâne în România din acești bani. În ultimii 10 ani, datoria publică a României a crescut de la 60 de miliarde de euro la peste 200 de miliarde de euro, de aproape patru ori mai mult”, a spus deputatul AUR, care a adăugat că la această notă de plată se mai adăugă încă 17 miliarde de euro.
Petru Negrea consideră că actualele guvernări lasă generațiilor viitoare povara datoriilor acumulate. „Asta este ceea ce guvernele PNL-PSD-USR lasă moștenire: un stat din ce în ce mai îndatorat, iar nota de plată va ajunge la copiii și la nepoții noștri”, a declarat Negrea.
În opinia sa, una dintre principalele probleme ale programului SAFE este faptul că o mare parte a sumelor contractate ar urma să ajungă la companii din alte state europene.
„Problema majoră în ceea ce privește programul SAFE este că peste 60% din acești bani merg către companii din Germania și Franța. Asta este problema reală: România nu rămâne cu plusvaloare. Ne îndatorăm, dar banii pleacă în afara țării”, a mai spus Petru Negrea.
Deputatul AUR a oferit drept exemplu Polonia, despre care spune că folosește fondurile similare pentru dezvoltarea propriei industrii.
Petru Negrea a adăugat că singurul avantaj vizibil pentru județul Suceava este finanțarea lotului de autostradă Pașcani – Suceava.
„Singurul câștig pentru noi este că se finanțează lotul de autostradă Pașcani – Suceava, după ce același guvern l-a tăiat de pe lista de investiții din PNRR”, a spus deputatul AUR.
El a mai precizat că, la finalul anului trecut, a adresat o interpelare prim-ministrului prin care a solicitat informații clare despre programul SAFE, însă răspunsul primit a fost unul neconvingător.





