Debutul stagiunii reinventării la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava

Sala de spectacole a Teatrului "Matei Visniec" Suceava
Sala de spectacole a Teatrului "Matei Visniec" Suceava

15 septembrie este o zi specială – prima zi a noii stagiuni a Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, una în care cuvântul de ordine va fi reinventarea.
“Ne-a fost dor de reîntâlnirea cu publicul nostru în sălile de spectacol. Așteptăm cu nerăbdare momentul în care ne vom revedea la teatru, sub același acoperiș. Este adevărat că lucrurile nu vor arăta la fel ca în vremurile bune, când sălile păreau neîncăpătoare, însă, cu siguranță, fiecare etapă din viața unui teatru are farmecul ei.
Până atunci când vom redeschide efectiv porțile sălii de spectacol, noi suntem pe baricade stabilind reguli și măsuri, cu ruleta la îndemână, măsurând distanțe, calculând și socotind cum este mai bine de procedat pentru siguranța spectatorilor, a actorilor, a tuturor celor implicați în desfășurarea unui eveniment artistic.
Vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru crearea unui climat corespunzător desfășurării activității, pentru ca toate regulile ce trebuie respectate pentru împiedicarea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2 să vă aducă un sentiment de siguranță atunci când ne veți trece pragul.
Până atunci, vă așteptăm cu drag, la teatru în aer liber, așa cum ne-am obișnuit deja!”, au transmis reprezentanții instituției culturale sucevene, la debutul stagiunii 2020-2021.
Iubitorii de spectacole sunt așteptați duminică să urmărească “Pisici” în zona de agrement Tătărași, de la ora 18.00.

Recomandări

Pentru prima dată în 10 ani, toate biletele la spectacolele dintr-o lună ale Teatrului „Matei Vișniec” s-au epuizat

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava contribuie și anul acesta la Campania UNITER „Artiștii pentru Artiști”