Curaj: Profesorul ar trebui să aibă acordul universității pentru a gira lucrări științifice

Un profesor universitar care vrea să gireze o lucrare științifică realizată în afara mediului academic ar trebui să aibă acordul universității unde predă, a declarat, într-un interviu acordat agenției MEDIAFAX, ministrul Educației Adrian Curaj, subliniind necesitatea unor reguli interne de conduită.”Eu cred că universitățile, prin vocea lor cea mai puternică, Consiliul Național al Rectorilor, care reflectă poziția universităților publice și private, ele trebuie să își facă reguli interne de conduită, de etică. Mă aștept ca un cercetător, un profesor universitar, atunci când face astfel de lucruri, să aibă girul universității. Faptul că unii l-au avut, alții nu, vom vedea în urma evaluării făcute de fiecare universitate în parte. Eu cred că deciziile, adică ce anume trebuie să facă, de asemenea trebuie luate foarte clar la nivel de universitate și dacă ar fi după mine, le-aș anunța foarte clar, le-aș face extrem de transparente”, a declarat ministrul Educației.

Recomandări

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Arthur Constantin Bărboi din Câmpulung este șef de promoție la Facultatea de Istorie a Universității București

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”