De fiecare dată când trecem printr-o emoție copleșitoare – o pierdere, o umilință, o teamă profundă – mintea noastră caută, aproape instantaneu, o cale de a reduce durerea. Aceste strategii inconștiente prin care ne protejăm de anxietate și de gândurile greu de suportat se numesc mecanisme de apărare. Ele au fost descrise pentru prima dată de Sigmund Freud și dezvoltate ulterior de fiica sa, Anna Freud, iar de atunci au devenit unul dintre conceptele centrale ale psihologiei.
Un mecanism de apărare este o reacție automată a psihicului, menită să țină la distanță trăirile pe care le percepem drept periculoase pentru echilibrul nostru interior. Important de reținut: aceste procese au loc fără voia noastră și, de cele mai multe ori, fără să ne dăm seama. Nu sunt semne de slăbiciune, ci unelte prin care creierul încearcă să ne mențină funcționali atunci când realitatea devine prea apăsătoare. Problema apare atunci când ne bazăm prea mult și prea des pe ele. Folosite ocazional, ne ajută să trecem peste momente grele. Transformate într-un obicei, ne pot îndepărta de adevăr, de ceilalți și de propriile nevoi.
Printre mecanismele frecvente se numără negarea (refuzul de a accepta un fapt dureros, cum ar fi o boală sau o despărțire), proiecția (atribuirea propriilor sentimente altcuiva – „nu eu sunt furios, tu ești”), reprimarea (împingerea amintirilor neplăcute în afara conștiinței) și raționalizarea (găsirea unor scuze logice pentru a justifica un eșec). Există însă și forme mature, sănătoase: umorul, prin care transformăm suferința în ceva suportabil, altruismul, prin care ne canalizăm durerea în ajutorarea celorlalți, sau sublimarea, prin care energia unei frustrări este redirecționată către muncă, artă ori sport.
Cel mai amplu studiu asupra acestui subiect este cercetarea condusă la Universitatea Harvard, cunoscută drept Studiul Grant, care a urmărit un grup de bărbați timp de peste șapte decenii, din tinerețe până la bătrânețe. Psihiatrul George Vaillant a analizat modul în care participanții și-au gestionat greutățile vieții și a împărțit mecanismele de apărare pe o scară, de la cele imature la cele mature. Concluzia a fost limpede: persoanele care s-au bazat pe mecanisme mature – precum umorul, prevederea și altruismul – au avut o viață mai împlinită, relații mai bune și o sănătate mai solidă la vârste înaintate. În schimb, cei care au apelat frecvent la mecanisme imature, cum ar fi negarea sau proiecția, au întâmpinat mai multe probleme de sănătate și dificultăți în relații. Vaillant a observat, de asemenea, un lucru încurajator: mecanismele nu sunt fixe, ci se pot maturiza pe parcursul vieții. Un tânăr impulsiv se poate transforma, cu timpul, într-un adult care își pune energia în slujba celorlalți.
Ce putem face, practic? În primul rând, să ne observăm tiparele. Primul pas este conștientizarea. Când simți că reacționezi disproporționat față de o situație, oprește-te și întreabă-te ce anume încerci, de fapt, să eviți. Un jurnal în care notezi momentele tensionate și felul în care ai reacționat te ajută să vezi ce mecanisme folosești cel mai des. În al doilea rând, să cultivăm apărările mature. În loc să negi o problemă sau să dai vina pe alții, încearcă să redirecționezi trăirile grele către ceva constructiv. Mișcarea fizică, scrisul, o activitate creativă sau ajutorarea cuiva sunt modalități prin care durerea capătă un sens și devine mai ușor de purtat. Nu în ultimul rând, să cerem sprijin de specialitate. Psihoterapia este spațiul în care mecanismele inconștiente pot fi aduse la lumină și înțelese fără judecată. Un terapeut te poate ajuta să recunoști tiparele care nu îți mai folosesc și să dezvolți altele mai sănătoase, într-un ritm sigur pentru tine.
Mecanismele de apărare nu sunt dușmanul nostru – sunt încercarea psihicului de a ne proteja. Adevărata maturitate emoțională nu înseamnă să nu le mai avem, ci să învățăm să le recunoaștem și să alegem, pe cât posibil, formele care ne apropie de ceilalți și de noi înșine, în loc să ne îndepărteze. Vestea bună, confirmată de cercetare, este că această schimbare este posibilă la orice vârstă.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753 937 223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com
