La ora când scriu această rubrică, mai sunt încă vreo cinci ceasuri până la începerea celei de-a doua semifinale a Campionatului Mondial de Fotbal. Putem specula în destule direcții cu privire la ceea ce presupunem că se va întâmpla în cele trei meciuri rămase, luând ca bază de plecare rezultatul primei semifinale? Sigur că da, nimic nu ne-ar putea împiedica, însă am senzația că orice am gândi și orice am spune se va dovedi, finalmente, greșit.
Spuneți-mi, vă rog, în afara fanilor devotați, a celor pentru care nu există altă echipă în galaxia asta, câți alții ar fi mizat alaltăieri pe victoria și, implicit, calificarea Spaniei în bătălia supremă? Asta, în condițiile în care și numele prezente pe teren, și forma etalată în luna scursă de la începutul Mondialului ne-au arătat o Franță care părea că mai avea doar de bifat încă două prezențe până să se urce în avionul care, la întoarcerea acasă, urma să fie îngreunat și de trofeul suprem.
Numai că la acest nivel (și suntem obligați să recunoaștem că toate cele patru semifinaliste sunt extrem de apropiate ca valoare între ele, sunt toate foarte echilibrate pe compartimente și practică un fotbal extrem de eficient) diferențele se produc din detalii, eventual din greșeli pe care nu le poate prevedea nimeni, așa cum a fost faultul de la primul gol spaniol, când, în loc de minge, un francez a lovit din voleu piciorul lui Yamal. Faptul că tot Franța a comis și o a doua eroare în apărare a adus și golul al doilea și a făcut-o pe marea favorită să ajungă în bătălia pentru bronz.
Iar dacă Spania va câștiga și finala nu ar fi de mirare, exactitatea jocului practicat de spanioli fiind chiar de speriat. Dacă va fi campioană mondială, Spania îi va rămâne pe veci datoare selecționerului Luis de la Fuente, artizanul unui joc deloc spectaculos, dar de o eficiență cutremurătoare, cu care Spania defilează.
Favorita mea rămâne în acest context Anglia, argumentul fiind… Bellingham, fotbalistul care, pentru mine, a fost cel mai bun din întreg turneul. Sper să se fi impus și în fața lui Messi aseară, iar în finala cu Spania să-i deregleze calculele lui Fuente. În fond, nu degeaba îi cântă fanii, cu orice ocazie, „Hey Jude”, piesa cea mai frumoasă din toată muzica omenirii.
