Inaugurare

Copiii din Rădăuți se bucură de un nou loc de joacă

Mihai Șandru și Mihai Frunză la inaugurarea noului loc de joacă
Mihai Șandru și Mihai Frunză la inaugurarea noului loc de joacă

În cooperare cu municipalitatea orașului Rădauți, firma austriacă EGGER a reamenajat locul de joacă pentru copii din parcul situat în vecinătatea mănăstirii Bogdana. Noul loc de joacă a fost inaugurat sâmbătă, 19 aprilie, de la ora 10.00, în prezența conducerii Egger România, a primarului Mihai Frunză, a numeroși copii, însoțiți de părinți și bunici. La acest moment, nu au lipsit surprizele pentru copii: Iepurașul le-a oferit ouă de ciocolată și baloane, clownul i-a machiat pentru a întruchipa diverse personaje, iar împreună au antrenat copiii în diverse jocuri și întreceri, spre deliciul lor. Chiar dacă inaugurarea a avut loc sîmbătă, locul de joacă este funcțional de o săptămînă, zilnic, sute de copii din tot orașul bucurîndu-se de el.
Reamenajarea spațiului de joacă s-a realizat prin achiziționarea și montarea unor noi piese de mobilier urban: două complexe de tobogane, șase balansoare și două leagăne și băncuțe, realizate prin donația EGGER, în valoare de circa 500 de milioane de lei vechi. Primăria a dezafectat zona de piesele vechi, care, după ce vor fi reparate și vopsite, vor fi montate pentru a completa alte două spații de joacă amenajate în zonele Hipodrom și Obor. Cu această ocazie, administrația publică locală, prin SC Servicii Comunale, a reabilitat iluminatul public din zona acestui parc și a refăcut cu dale trotuarele din zonă.
„Încercăm să ne implicăm în diverse moduri în viața comunităților în mijlocul cărora activăm. Reamenajarea spațiului de joacă este o inițiativă atît a companiei cît și a angajaților noștri, avînd în vedere că majoritatea sunt locuitori ai orașului Rădăuți”, a spus Mihai Șandru, director de marketing EGGER România.
„Salutăm inițiativa EGGER de a se implica în reamenajarea unuia dintre spațiile de joacă din Rădăuți și sperăm să colaborăm și în alte proiecte de acest fel”, a declarat primarul municipiului Rădăuți, Mihai Frunză.

Recomandări

Atracțiile din Complexul de Agrement Ariniș au dus Gura Humorului în finala Destinația Anului 2026 la categoria „Joacă și Adrenalină”

Tablouri semnate de Ștefan Luchian, la Muzeul de Istorie. Prima expoziție de acest gen la Suceava în decurs de 50 de ani

42 de lucrări de Ștefan Luchian, realizate în diferite tehnici și pe diverse suporturi, vor fi expuse, în premieră, la Muzeul Național al Bucovinei
42 de lucrări de Ștefan Luchian, realizate în diferite tehnici și pe diverse suporturi, vor fi expuse, în premieră, la Muzeul Național al Bucovinei