Micii creștini

Copiii de grădiniță descoperă tainele Săptămânii Mari

Copiii de grădiniță descoperă tainele Săptămânii Mari
Copiii de grădiniță descoperă tainele Săptămânii Mari

Săptămâna Patimilor în care au intrat toți creștinii nu trece neobservată și fără semnificație nici printre copiii de grădiniță. Preșcolarii cu vârste de trei și patru ani, de la Grădinița nr. 7 ABC din Suceava vor învăța zilele acestea ce înseamnă Săptămâna Mare, îi vor descoperi tainele și semnificațiile, și vor fi implicați în acțiuni specifice acestei perioade. Întreaga activitate pe care o vor desfășura copiii în această săptămână face parte dintr-un proiect educativ mai amplu, elaborat de către educatoarea grupei DO-RE-MI de la Grădinița nr. 7, Adina Mihalache. „Încerc ca prin acest proiect și prin activitățile din această săptămână, să imprim în sufletul celor mici o conduită creștină și sentimente cu ajutorul cărora ei să devină persoane deschise comunicării cu Dumnezeu și cu semenii”, a declarat inițiatoarea proiectului, Adina Mihalache. În această săptămână, copiii vor merge la biserică, se vor purta discuții între părinți, bunici și un preot, referitoare la semnificația fiecărei zile din Săptămâna Patimilor, iar cei mici vor avea posibilitatea să vopsească ouăle pentru masa pascală. Așa cum am mai menționat, activitățile din această săptămână fac parte dintr-un proiect educativ vast, pe care educatoarea Adina Mihalache îl derulează cu elevii în fiecare lună. Luna martie a fost dedicată poveștilor și copilăriei, iar copiii au fost duși la bibliotecă, li s-au citit basme și povești și au fost implicați în organizarea de scenete, pornind de la tema unor povești.

Recomandări

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

Activități cultural – catehetice și recreative pentru tinerii din Parohia Nașterea Maicii Domnului Vatra Dornei