Situație

Copii de grădiniță aruncați în stradă

– Clădirea în care învățau preșcolarii a fost revendicată în instanță
135 de copii de grădiniță din Voitinel riscă să rămână în cel mai scurt timp în stradă, după ce clădirea în care învățau a fost revendicată în instanță. Primarul comunei Voitinel, Maria Pleșca, a declarat că nu are unde să ducă copiii, având în vedere că în școală este imposibil să mai studieze cineva pe lângă cei 700 de elevi care învață acolo. Primarul Pleșca a declarat că „clădirea în care este acum grădinița a fost cumpărată anul trecut, însă terenul pe care este ea amplasată a fost câștigat în instanță de altcineva, și deja ni s-a spus că trebuie să ne găsim un alt loc în care să ne desfășurăm activitatea”. Primarul Pleșca a adus la cunoștința IȘJ această problemă, dar că i s-a recomandat să facă un raport informativ cu privire la acest lucru și că apoi se vor căuta soluții. „Nu știu ce să fac, mă tem că rămân cu copiii în stradă, fără să am nici o soluție”. Primarul susține că atâta timp cât în clădirea aceea era un birt, nu a mai vrut nimeni să revendice terenul de sub ea, dar acum, după ce s-au investit bani în ea, acum sunt dați afară. „În momentul în care nu o să ni se mai dea voie să intrăm cu copiii în grădiniță, îi urc în autocar pe toți, și-i duc la Suceava, la Tribunal, să învețe acolo”, a declarat primarul Maria Pleșca.

Recomandări

Centru educațional deschis la Verești, pentru peste 120 de copii defavorizați, care să aibă șansa de a porni cu dreptul în viață

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu solicită Guvernului adoptarea de măsuri urgente pentru combaterea efectelor negative ale rețelelor sociale asupra copiilor

Fenomenul de „bullying”, în toate formele sale, discutat cu specialiști, părinți și copii, într-o conferință internațională, la Suceava

Programul „Educație prin teatru” de la Fălticeni, ediția a IV-a, în colaborare cu Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”