Copii accidentați în timp ce traversau neregulamentar strada

Accident
Accident

Luni, la ora 18.10, în timp ce conducea un autoturism pe strada Zamcei din municipiul Suceava, o localnică de 35 de ani a surprins și accidentat ușor un minor de 5 ani, din localitate, care, nefiind supravegheat, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător.Minorul a fost transportat de tatăl său la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal.În aceeași zi, la ora 19.37, o femeie de 43 de ani, ce conducea un autoturism pe str. I. Hălăuceanu din Câmpulung Moldovenesc, a surprins și accidentat ușor un minor de 7 ani, din localitate, care, s-a angajat brusc în traversarea drumului public printre mașinile parcate, prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător.La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței, care i-a acordat îngrijiri medicale minorului în prezența bunicii sale, acesta refuzând să fie transportat la spital.După accident, conducătoarea auto a oprit autoturimsul la fața locului, după care, apreciind că îngreunează traficul, a modificat locul inițial în care s-a oprit autoturismul și l-a condus circa 20 de metri de locul producerii accidentului, parcându-l pe partea dreaptă și așteptând sosirea poliției.Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor