Investiție importantă

Contractul pentru realizarea stației de încărcare a autobuzelor electrice a fost semnat miercuri

Contractul de execuție a fost semnat miercuri dimineață, termenul de execuție fiind de trei luni

O investiție absolut necesară pentru funcționarea viitoarei divizii de transport public electric a municipiului Suceava va fi realizată în perioada imediat următoare, ca urmare a semnării contractului de execuție cu o asociere de firme, miercuri dimineață.
„La prima oră am semnat încă un contract, de atribuire a licitației pentru realizarea stației de încărcare a autobuzelor electrice. Este vorba de baza auto unde se va asigura încărcarea diviziei electrice de transport public, pe care o realizăm în cartierul Burdujeni Sat, la capătul străzii Căpitan Grigore Andrei. Dimineață am fost acolo, lucrările decurg bine, se toarnă platforma betonată, dar componenta cea mai importantă este cea de aducere a energiei electrice. De aceea mă bucur că s-a finalizat licitația, mai ales că a fost una cu miză mare, la care au fost depuse patru oferte”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
În final s-au calificat două asocieri, dar în urma analizării ofertelor financiare, a fost desemnată câștigătoare asocierea dintre S.C. Electroconstrucția Elco Suceava S.A, S.C. Energo-Sistem S.R.L, S.C. Energo- Consult S.R.L. și S.C. Bucovina Energo Consult S.R.L, toate din Suceava.
Valoarea contractului este de 1.693.469,0 lei plus TVA, licitația fiind atribuită la 82.03% din prețul de pornire.
„Termenul de realizare a investiției este foarte scurt, de 3 luni, dar sunt convins că aceste firme au puterea necesară să facă la timp lucrarea. Un lucru bun este că au finanțarea asigurată din credit, de cum sunt făcute lucrările și se facturează, le putem face și plata”, a adăugat edilul sucevean, care vrea ca lucrarea să fie finalizată până vor fi aduse autobuzele electrice.

Contractul de execuție a fost semnat miercuri dimineață, termenul de execuție fiind de trei luni
Contractul de execuție a fost semnat miercuri dimineață, termenul de execuție fiind de trei luni
Contractul de execuție a fost semnat miercuri dimineață, termenul de execuție fiind de trei luni
Contractul de execuție a fost semnat miercuri dimineață, termenul de execuție fiind de trei luni

Recomandări

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă

INSTALARE CAPACITATE NOUĂ DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE DIN SURSE SOLARE LA NIVELUL SOCIETĂȚII IATCU SPEED S.R.L.

Primarul din Fântânele, Marian Sabie, a anunțat semnarea contractului pentru amplele lucrări de reabilitare a școlii din Bănești

Undă verde pentru întreg drumul expres Suceava – Siret: CNAIR a câștigat ultimele contestații pentru lotul 3, Bălcăuți – Siret

Drumul expres Suceava–Siret va avea caracteristici apropiate de autostradă după noile standarde CNAIR