Contract semnat pentru proiectul de asigurare a încălzirii în Bazarul Sucevei

Bazarul Sucevei va beneficia de căldură de la sistemul centralizat de termoficare
Bazarul Sucevei va beneficia de căldură de la sistemul centralizat de termoficare

Complexul Comercial Bazar din municipiul Suceava, în care funcționează peste 2000 de chioșcuri, va beneficia de căldură din sistemul centralizat de termoficare al orașului, în urma unei investiții pentru realizarea căreia se va lucra o perioadă maximă de 24 de luni.
„Am semnat contractul pentru modernizarea Bazarului, în această dimineață, cu reprezentanții firmelor SC Bucovina SA – lider de proiect, Loial Impex și Ada ProCons, proiectant, încât avem toate șansele ca în doi ani de zile comercianții de acolo să beneficieze de căldură.
Am întârziat cu acest proiect, asta este realitatea, dar în primul rând din cauza pandemiei, din cauza căreia Bazarul a și fost închis o perioadă de timp.
Încercăm să recuperăm timpul pierdut”, a spus miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Valoarea lucrărilor de asigurare a căldurii în Bazar este de peste 4 milioane de euro, pentru conectarea complexului comercial la termoficarea orașului fiind necesare lucrări ample, de extindere a conductelor într-o zonă nouă, pe o suprafață de câteva hectare, plus instalațiile și corpurile de încălzire necesare pentru halele amenajate de municipalitate, în urma unei investiții de peste două milioane de euro.
Bazarul Sucevei este cel mai mare complex comercial de acest gen din zona Moldovei.

Recomandări

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Primarul din Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a semnat contractul pentru construcția unei noi școli în comună