Călăuziri liturgice în Postul Mare

Contemplarea duhovnicească a întâlnirii dintre Hristos și moarte

Săptămâna a șasea a Postului Mare, în care ne aflăm acum, este cadrul unei întreite înainte-prăznuiri, spune ierom. Makarios Simonopetritul: pregătirea Sâmbetei lui Lazăr, a Duminicii Stâlpărilor sau a Floriilor și a Săptămânii Mari, cum o arată, de exemplu, aceste trei tropare succesive ale canonului de la Utrenia de vineri: „Mai înainte ai zis, Iisuse: Iată, ne suim în cetatea cea sfântă și voi fi dat cu adevărat în mâinile ucigașilor, ca să Mă omoare trupește pe Cruce“; „Vrând, Cuvinte, să răpești din moarte pe prietenul Tău, Te sârguiești a fi omorât pentru noi după trup, făcând nemuritori pe oamenii cei credincioși, Unule, Cel ce ești fără de moarte“; „Să aducem stâlpările cumințeniei lui Hristos, Celui ce S-a smerit pe mânz cu trupul și să-I zicem: Bine ești cuvântat, Mântuitorule, Cel ce vii spre Patimă“.
Actualizarea dramatică a patimilor Mântuitorului, care vor fi obiectul principal al imnologiei Săptămânii Mari, începe încă din primele zile ale acestei săptămâni prin evocarea narativă a bolii, iar mai apoi a morții lui Lazăr și a mersului lui Hristos spre Ierusalim, unde va intra triumfal după ce l-a înviat pe prietenul Său și unde va suferi Patima Sa câteva zile mai târziu. Sfântul Teodor Studitul evocă în stihirile și canoanele sale aceste etape ale intrării în Săptămâna Patimilor. Menționând încă de luni boala lui Lazăr, el zugrăvește marți trimiterea unor mesageri la Hristos de către surorile lui Lazăr: „Astăzi, trecând Hristos dincolo de Iordan, I s-a arătat boala lui Lazăr și, ca un mai înainte cunoscător, a zis: Boala aceasta nu este spre moarte“; „Fiind cuprinse de plângere surorile lui Lazăr și-au arătat întristarea Ție, Cunoscătorule a toate; dar Tu ai întârziat puțin, ca să vădești minunea și să arăți apostolilor Tăi cele înfricoșătoare“.
Această săptămână este petrecută în contemplarea duhovnicească a întâlnirii dintre Hristos și moarte, mai întâi în persoana prietenului Său, Lazăr, și apoi în moartea lui Hristos Însuși.
Este calea acelui „ceas al lui Hristos“ despre care El a vorbit adesea și către care întreaga Sa misiune pământească a fost orientată.
Diac. George ANICULOAIE (Ziarul LUMINA)

Recomandări

Bărbatul rănit la stația de sortare din Dornișoara și-a pierdut brațul, dar viața i-a fost salvată de medici

La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD
La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD

Ștefan Amarine, șeful de promoție al specializării Managementul Energiei de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor: „Pentru mine, a avea succes înseamnă a fi fericit”

Primarul Vasile Iliuț a anunțat că două microbuze electrice au ajuns la Vicovu de Sus pentru elevii școlilor din Laura și Plai

Vasile Rîmbu a testat personal noile bănci și facilități de relaxare amenajate de primărie în zona Albina din cartierul George Enescu

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți a obținut printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade
Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade