Promovare

Conducerea Aeroportului Suceava va participa, la Belfast, la Forumul rutelor aeriene

Conducerea Aeroportului "Ștefan cel Mare" va participa la Forumul rutelor europene
Conducerea Aeroportului "Ștefan cel Mare" va participa la Forumul rutelor europene

Conducerea Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava va participa, luna aceasta, la Forumul rutelor aeriene. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că forumul va avea loc în perioada 23 – 25 aprilie a.c., la Belfast, în Irlanda de Nord, acolo unde Aeroportul „Ștefan cel Mare” va fi reprezentat de directorul Ioan Măriuța și de directorul de marketing, Cristian Cocuz. Gheorghe Flutur a spus că forumul de la Belfast este cel mai mare eveniment de rute regionale din Europa. „La acest forum vor participa companii aeriene din toată Europa, inclusiv cele low-cost, dar și reprezentanți ai aeroporturilor și transportatori aerieni din toate regiunile Europei”, a spus Flutur. El a precizat că la Forumul rutelor aeriene vor fi prezenți reprezentanți din partea a peste 100 de companii aeriene și a peste 300 de aeroporturi din Europa, zeci de agenții de turism, în cadrul evenimentului fiind deja programate peste 4.800 de întâlniri ale participanților.
„Interesul nostru este să avem contacte cu cât mai multe companii aeriene și să deschidem Aeroportul «Ștefan cel Mare» către Europa și către lumea întreagă”, a spus șeful administrației județene.
Pe de altă parte, el a precizat că în perioada 11 – 12 mai a.c., în județul Suceava va avea loc un eveniment organizat de Asociația Aeroporturilor din România. Gheorghe Flutur a spus că în această perioadă va fi organizat un forum despre situația aeroporturilor din România, în mod special cu privire la problemele economice, comerciale și de achiziții pe care le întâmpină acestea.

Recomandări

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.000 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.00 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025
Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.00 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

CJ Suceava a aprobat cel mai mare buget din istoria instituției, cu o sumă de peste un miliard de lei, din care majoritatea fondurilor merg la investiții