Concursul “O meserie pentru fiecare”, la Colegiul Tehnic “Petru Mușat”

La Colegiul Tehnic “Petru Mușat” Suceava s-a defășurat în această săptămână Concursul județean “O meserie pentru fiecare”, prevăzut în calendarul concursurilor inițiate de Inspectoratul Școlar Suceava, secțiunea Învățământ profesional și tehnic. Concursul, aflat la prima ediție, a reunit 170 elevi, din clasele a IX-a și a X-a, din 14 unități școlare cu învățământ profesional și tehnic din județul Suceava, pentru 12 domenii de calificare profesională specifice ariei curriculare “Tehnologii”. Scopul concursului a fost promovarea ideii de competiție și performanță la disciplinele de specialitate prevăzute în curriculumul școlar, precum și încurajarea și atragerea elevilor în activități de studiere a disciplinelor de specialitate. Concursul s-a desfășurat în două etape: etapa I (individuală) – probă scrisă – test din programa stabilită pentru fiecare nivel, respectiv domeniu de calificare. Rezultatul final al probei scrise s-a calculat ca medie aritmetică a punctajelor celor doi concurenți ai echipei, la următoarea etapă promovând echipele care au obținut ca rezultat final minim media 5.00. Etapa a II-a (pe echipe) a presupus realizarea și prezentarea unui eseu cu tema „Locul meu pe piața muncii județului/țării/Europei”.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Sara Tîrnoveanu confirmă din nou. A câștigat Grand Prix Junior la un prestigios festival internațional de muzică din Kosovo

Ministrul Mihai Dimian a publicat imagini cu noul stadion de la Moara al Universității „Ștefan cel Mare”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”