Colegiul „Petru Rareș” Suceava a primit cerificatul „Label France Education”

Directorul Institutului Francez din România, Christophe Gigaudaut, îi înmânează distincția Danielei Dungeanu
Directorul Institutului Francez din România, Christophe Gigaudaut, îi înmânează distincția Danielei Dungeanu

Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava a primit miercuri, 7 decembrie, distincția „Label France Education” pentru excelență în domeniul învățământului bilingv francofon, marcă atribuită prin hotărârea Ministerului Afacerilor Externe din Franța.
Doar 11 licee din țară dețin această marcă de calitate atribuită instituțiilor școlare străine care asigură, în afara granițelor Franței și în cadrul propriului sistem de învățământ național, un învățământ bilingv francofon de excelență.
Ceremonia a avut loc în aula colegiului, în prezența directorului Institutului Francez din România, Christophe Gigaudaut, și a directorului Institutului Francez din Iași, Vincent Lorenzini.
La festivitate au mai luat parte inspectorul școlar general Gheorghe Lazăr, inspectorul de specialitate Constantin Tiron, prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, reprezentanți ai catedrei de limba franceză de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, actuali elevi ai secției bilingve română-franceză, profesori francofoni și francofili, părinți și absolvenți ai secției francofone.
Evenimentul a fost moderat de directoarea colegiului, prof. Daniela Dungeanu, aceasta mulțumind celor implicați în dezvoltarea secției francofone, dar și celor care au acceptat să ia parte la manifestarea de miercuri.
La rândul său, prof. Laura Ciurari a punctat câteva repere din istoricul secției de franceză de la Colegiul „Petru Rareș”. Aceasta a amintit că prima clasă bilingvă de franceză a fost înființată în 1991, în 2003 colegiul fiind selectat, alături de alte unități școlare din țară, într-un program prin care erau înființate secții bilingve francofone. Astfel, elevii pot studia discipline non-lingvistice în limba franceză și susțin bacalaureatul francofon, pe diploma lor menționându-se “secție bilingvă francofonă”. Colegiul este singurul din Suceava care are secție bilingvă francofonă.
Înainte de a înmâna diploma de recunoștință, directorul Institutului Francez din România, Christophe Gigaudaut, a felicitat instituția pentru distincția obținută, urmare a muncii depuse și pasiunii cadrelor didactice. Acesta a menționat că instituția suceveană reprezintă francofonia în această zonă și, chiar dacă fizic Suceava este departe de București, deseori aude de Colegiul „Petru Rareș”, inclusiv cu ocazia unor competiții în limbă franceză la care instituția suceveană s-a remarcat.
Acesta a mai arătat că în foarte multe cazuri limba franceză poate face diferența, dat fiind faptul că există o cerere importantă de cunoscători de limbă franceză în țară, din partea companiilor franceze, și în străinătate. Limba franceză oferă posibilitatea de angajare într-un spațiu mai larg, Gigaudaut amintind de oportunități pe care le oferă limba franceză în Europa. Totodată, acesta a apreciat calitatea limbii franceze în România.

Recomandări

Eleva Ecaterina Costîn, de la Colegiul „Petru Rareș”, s-a calificat la Olimpiada Internațională de Engleză

Eleva Costîn Ecaterina, de la Colegiul „Petru Rareș”, alături de insp. Parascheva Hisem
Eleva Costîn Ecaterina, de la Colegiul „Petru Rareș”, alături de insp. Parascheva Hisem

Experiență europeană de învățare la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: profesorii descoperă noi perspective educaționale prin job-shadowing

O nouă sesiune de examene de evaluare DELF junior, organizată de Alianţa Franceză din Suceava și Colegiul „Petru Rareş”

Elevi de la Liceul Filadelfia și de la colegiile „Hurmuzachi” și „Petru Rareș”, laureați cu Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă