Marcă de calitate

Colegiul „Petru Rareș” a primit certificarea „LabelFrancÉducation” din partea Ministerului francez al Afacerilor Externe

Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, titular al mărcii de calitate „LabelFrancÉducation”
Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, titular al mărcii de calitate „LabelFrancÉducation”

Începând din acest an școlar, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava devine titular al mărcii de calitate „LabelFrancÉducation”, certificare acordată instituțiilor școlare străine care participă, în cadrul sistemului lor național de învățământ, la răspândirea limbii și culturii franceze.
Instituțiile „LabelFrancÉducation” formează o rețea răspândită în lumea întreagă, 11 licee din România fiind în această rețea.
„LabelFrancÉducation” este o marcă de calitate oferită de ministrul francez al afacerilor externe instituțiilor școlare străine care asigură, în afara granițelor Franței, un învățământ bilingv francofon de excelență.
Prof. Antonela Gabriela Glaser, de la Colegiul „Petru Rareș”, a menționat că liceul oferă elevilor studii avansate de limbă franceză și le permite acestora să descopere alte discipline în această limbă.
„Această marcă de calitate este decernată de ministrul francez al afacerilor externe, după avizul unei comisii consultative interministeriale, compuse din reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Educației Naționale, ai Agenției pentru Învățământ Francez în Străinătate și ai Misiunii Laice Franceze (Mission laïque française)”, a mai explicat Glaser.
Aceasta a arătat că pentru oferirea acestei titulaturi se ia în calcul vechimea secției bilingve franceze, cea a colegiului „Petru Rareș” fiind cea mai veche secție din județul Suceava.
De asemenea, în acordarea certificării se ține cont de nivelul de cunoaștere a limbii franceze de către profesorii de discipline nonlingvistice, de deschiderea internațională, de parteneriatele cu licee din Franța, de proiectele europene, de rezultatele bacalaureatului francofon, rezultatele la concursurile de limbă franceză, de acțiunile în favoarea francofoniei și stagiile de perfecționare în Franța ale profesorilor. Totodată, sunt analizate rezultatele obținute de elevi la examenele de limbă franceză Delf și numărul profesorilor de discipline nonlingvistice, „Petru Rareș” eliberând și diploma de bac francofon, ce poate acoperi toate disciplinele — matematică, geografie, fizică, chimie, biologie, istorie, economie.
Apartenența la „LabelFrancÉducation” înseamnă acces privilegiat la servicii care permit consolidarea calității studiilor oferite: sesiuni de formare pentru profesori, posibilitatea unui sprijin financiar pentru proiecte de inovare pedagogică, participarea la seminarii a directorilor de instituții sau coordonatorilor secțiilor bilingve ale instituțiilor deținătoare ale certificării.

Recomandări

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Recepția lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea Râșca – Ctitoria lui Petru Rareș, readusă la strălucirea voievodală

Eleva Ecaterina Costîn, de la Colegiul „Petru Rareș”, s-a calificat la Olimpiada Internațională de Engleză

Eleva Costîn Ecaterina, de la Colegiul „Petru Rareș”, alături de insp. Parascheva Hisem
Eleva Costîn Ecaterina, de la Colegiul „Petru Rareș”, alături de insp. Parascheva Hisem