Premierul Dacian Cioloș a declarat vineri că ordonanța de urgență pe tema interceptărilor care va fi adoptată de Executiv reprezintă o soluție ”de moment cel puțin”, având în vedere că prioritatea este ca procesul de cercetare în justiție să nu fie întrerupt, scrie Mediafax. ”Este soluția de moment cel puțin. E important să nu existe un vid legislativ din punctul acesta de vedere și pe urmă va fi timp să vedem dacă sunt alte soluții mai bune, dar important este să nu se întrerupă procesul de cercetare în justiție”, a spus primul-ministru.Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor, structură în cadrul SRI, este desemnat cu rolul de a obține, prelucra și stoca informații în domeniul securității la cererea organelor de urmărire penală, se arată în proiectul ordonanței de urgență privind interceptările.

