Probleme medicale

Chivu, aproape de a-și încheia cariera de fotbalist

Fundașul Cristian Chivu a revenit la Miami pentru o consultație la clinica la care a suferit, în luna august 2013, o intervenție chirurgicală la un deget al piciorului drept, informează interlive.it
„Calvarul lui Chivu pare fără sfârșit. În cazul lui, se pare că au crescut șansele unei retrageri forțate de pe terenul de joc: românul a fost supus unei delicate intervenții chirugicale în SUA, dar operația nu a produs rezultatele scontate, astfel că este necesară găsirea altor soluții. Chivu, întors la Miami, la clinica unde a fost operat, va efectua un control pentru a afla care sunt posibilitățile reale de a reveni pe gazon. Este vorba de o încercare fundamentală pentru continuarea carierei”, a notat sursa citată.
Fundașul echipei Internazionale Milano Cristian Chivu nu a evoluat niciun minut în acest sezon și presa italiană a speculat că Inter Milano dorește să-i rezilieze contractul, dar și că jucătorul în vârstă de 33 de ani s-ar putea retrage din activitate.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Șoldan anunță că Spitalul Clinic Județean Suceava a fost dotat cu echipamente moderne pentru secțiile de Neurochirurgie și Recuperare

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte