Termenul de integrare a fost (și mai este) atât de utilizat, încât s-a banalizat și s-a cam golit de conținut, deși dorința (și necesitatea) de a fi la ”masa celor egali” este o țintă a românilor. După momentul 1995, când toate forțele politice (inclusiv partidul considerat atunci antisistem, România Mare) au agreat desprinderea definitivă de Est și începerea demersurilor pentru aderarea țării la UE și NATO, procesul de integrare a început și continuă și astăzi, atât pentru recuperarea rămânerilor în urmă, cât și pentru punerea în practică a noilor directive sau recomandări generate de noile provocări (îmi place la nebunie termenul) apărute pe continent și în lume.
Dacă ai acceptat benevol să faci parte dintr-o echipă, trebuie să suporți regulile casei, în primul rând pentru că beneficiile economice și de securitate depășesc cu mult obligațiile impuse. Fără aceste alianțe, eram la nivelul Moldovei sau chiar al Ucrainei. Un singur exemplu, care demonstrează clar avantajele aderării la UE, este relevat de statistica europeană, respectiv că, în 2007, venitul pe locuitor era 45% din media alianței, iar astăzi se apropie de 80%.
Am remarcat că mulți dintre cei care invocă termenul integrare europeană nu cunosc clar zona de cuprindere a acestuia, situație generată, în primul rând, de comunicarea (informarea) foarte slabă din partea administrației centrale. Integrarea se dezvoltă pe plan economic (schimburi comerciale între statele membre), legislativ (adoptarea de acte normative valabile pentru toți membrii alianței), social, cultural și diplomatic, ca să mă refer la cele mai importante. În ce zone performăm cel mai bine? Economic (peste 65% din comerțul extern este cu statele UE), cultural (schimburile culturale s-au extins considerabil) și parțial pe plan social (putem spune că suntem aproape europeni). Cel mai slab am avansat în adoptarea (integrarea) legislației naționale la directivele europene, atât din cauza incompetenței crase a celor din justiție (avem de departe cele mai multe condamnări la CEDO din UE), cât și din cauza unor interese materiale meschine (pensii speciale, pensionări la 50 de ani etc.) care contravin normelor europene și suntem penalizați financiar drastic. Integrarea presupune calificare și dedicație profesiei domnilor (și doamnelor) din justiție. Nu este normal să plătim pentru voi! Deloc!
Dacă europenizarea României este dorită de o largă majoritate a populației (inclusiv de votanți AUR), punerea sa în practică este realizată, practic, de un număr limitat de politicieni, demnitari din administrația centrală, specialiști veritabili în economie, justiție, cooperare internațională etc. Aceștia fac treaba, dar sunt mult mai mulți cei care își asumă meritele, vorbesc despre parcursul european și ne explică, doct, efortul și sacrificiul pe care le fac pentru realizarea integrării. În general, sunt politicieni, dar nu lipsesc nici diplomați de carieră (absolvenți de ”studii europene”) sau funcționari din ministerele cu atribuții în acest domeniu. Nu greșim însă dacă afirmăm că procesul de integrare a fost confiscat, în mare măsură, de politicieni. Câți dintre ei au citit Tratatul de funcționare al UE, un fel de constituție europeană care a suferit mai multe modificări în timp?
Când vom fi integrați în UE? Consider că 2035 este un termen rezonabil și realizabil, dacă continentul nu va suferi provocări de genul invaziei în Ucraina, dar cu unele excepții datorate specificului național și psihologiei românilor. În educație nu vom fi la nivelul UE, chiar dacă avem mulți tineri peste media europeană (vezi analfabetismul funcțional). Nu cred că vom respecta mai mult legislația națională sau deciziile europene. Comportamentul social al majorității nu va fi contaminat de cel al europenilor cu vechime în alianță. În rest, ok. În final, consider că trebuie să păstrăm elemente din specificul național pe plan cultural și lingvistic, să devenim o voce, o identitate și să avem o contribuție românească la dezvoltarea Statelor Unite ale Europei.
