Fiecare oraș are o stradă emblematică. Pentru Iași, este strada Eternitate. Cândva, fusese printre cele mai frumoase drumuri cu caldarâm, plăcut pentru promenadă. La unul din capete se afla Birtul „La Trei Salcâmi”. Legenda locului spune că își disputa cu Hanul „La Trei Sarmale” prezența lui Eminescu și a lui Creangă. La celălalt capăt este Cimitirul Eternitatea. Păstrând proporțiile, o simplă plimbare printre morminte și poate fi considerat Pere Lachaise al Iașiului. Acolo, alături de mari personalități, care și-au lăsat amprentele în istoria României, se odihnește nemuritor și spiritul lui Creangă, nutrit la „Trei Salcâmi”.
Cu trecerea anilor, strada cu case frumoase, grădini îngrijite și oameni politicoși și simandicoși a suferit declinul moral și material provocat de regimul comunist. Pentru a înțelege mai bine evoluția României din ultimii optzeci de ani, istoria străzii Eternitate poate fi valorificată prin extrapolare. Comuniștii au preluat-o de la vechiul regim, elegantă și frumoasă, locuită de oameni educați și activi, proprietari și neuniformizați. Nu era bine! În primă fază au desfundat-o, cică s-o renoveze. Când au pus caldarâmul la loc, au făcut-o de mântuială. După un an, au mai făcut o încercare nereușită, care le-a oferit motivația să-l scoată și să toarne asfalt. Apoi, s-au ocupat de oameni, până când le-a frânt moralul. Puțini au rezistat presiunilor la care au fost supuși. Casele au început să se deterioreze, interesul autorităților pentru proprietatea privată fiind inexistent. În același timp, începuseră să circule tot felul de zvonuri despre naționalizarea caselor particulare și oamenii, cu teama de a nu rămâne pe drumuri, le vindeau pe te-miri-ce și se mutau la blocurile care începuseră să-și facă apariția. Cumpărătorii erau locuitori ai satelor din jurul orașului, aduși să muncească în zona industrială supradimensionată. În acea perioadă, regimul începuse să fie preocupat de compromiterea spațiului rural. După ce au reușit să schimbe estetica străzii, aproape în totalitate, comuniștii s-au gândit că este bine să comaseze și pe străzile din jur mai multe familii de rromi. În anii ’80, rromii cu acareturile și animalele lor au transformat întreaga zonă într-un tăpșan.
Amestecul claselor sociale a fost preocuparea majoră a regimului comunist. Este un fenomen pe care-l întâlnim în toate orașele, și a afectat toate zonele care au aparținut cândva clasei mijlocii interbelice. Până în Decembrie ’89, Eternitatea, dintr-o stradă de promenadă, a devenit treptat o uliță. Începând cu anii ’90, în postcomunism, cei care au moștenit-o au continuat s-o compromită. De această dată, nu din convingeri politice. Atitudinea lipsită de respect pentru trecut este dovada inculturii și a apartenenței la o lume lipsită de repere. Puțini au mai rămas cei care-i cunosc trecutul. Birtul „La Trei Salcâmi” nu mai există. Casa celebrului dirijor Antonin Ciolan, îngropată în buruieni, este de nerecunoscut. Frumoasa clădire cărămizie, care a aparținut colonelului Siclodi, a devenit firmă de pompe funebre, iar casa colonelului Oatu stă să cadă. După cincizeci de metri, casa de pompe funebre Morfeu a pus stăpânire pe o grădină ce fusese cândva cochetă. De partea cealaltă a drumului, și-a făcut apariția o tonetă încropită provizoriu, cu pretenție de băcănie. Doar în fața Bisericii ”Sf. Voievozi” s-a mai potolit verva funebrelor, a sicrielor și coroanelor expuse ostentativ. După biserică, fosta proprietate a familiei Motaș și încă câteva case, până la poarta cimitirului, au primit aceeași întrebuințare. Un bloc neterminat, cu destinație ambiguă, stă bățos în fața unei construcții moderne, ridicate pe locul fostei proprietăți a familiei doctorului Batcu. Ambele clădiri sunt scoase din contextul arhitectural al zonei.
Precum strada Eternitate, noua Românie tinde să devină produsul căpătuirii haotice, cinice și rudimentare. Până la urmă, patriotismul se recunoaște, când poporul valorifică trecutul și prezentul, pentru a asigura țării un echilibrul armonios. Altfel, nu poate fi acceptat decât în plan declarativ.
