Caravana Programului Oficial de Internship al Guvernului României s-a întâlnit cu peste 200 de studenți ai USV

Echipa de organizare a Programului Oficial de Internship al Guvernului României, coordonată de secretarul de stat Oana-Elena Pintilei, s-a întâlnit marți, 7 mai, la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, cu peste 200 de studenți suceveni dornici să afle informații despre modalitatea de înscriere în cadrul Programului, despre activitatea pe care o vor desfășura la sediile instituțiilor administrației publice centrale, precum și aptitudinile pe care le pot dobândi în urma efectuării acestui stagiu de pregătire oferit de Secretariatul General al Guvernului.
La lucrările acestei întâlniri interactive au participat reprezentanți ai mediului academic din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, precum prorectorul prof. univ. dr. Ștefan Purici, decanul Facultății de Drept și Științe Administrative, conf. univ. dr. Camelia Ignătescu, și decanul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, prof. univ. dr. ec. Carmen-Eugenia Năstase.
Studenții și absolvenții suceveni au aflat direct de la organizatorii Programului detalii privitoare la modul de înscriere, în limita celor 200 de locuri disponibile la ediția din acest an, modalitatea de selecție, precum și calendarul de organizare și desfășurare. Înscrierile se pot face până cel târziu pe 19 mai, online, pe site-ul www.internship.gov.ro. Studenții care au participat la această întâlnire au adresat întrebări reprezentanților Guvernului cu privire la activitățile organizate în cadrul stagiului de internship, indemnizația primită pe parcursul celor 45 de zile de desfășurare a Programului, despre condițiile de acordare a certificatului de internship, dar și despre întâlnirile cu înalți oficiali ai Guvernului României, ce vor fi organizate în perioada 15 iulie – 13 septembrie.
”M-a bucurat enorm entuziasmul și dorința studenților suceveni de a se înscrie și a fi parte în cadrul Programului Oficial de Internship al Guvernului României, deoarece este un bun prilej ca aceștia să cunoască, încă din perioada de studii, modul de lucru și de organizare al administrației publice centrale, ca mai apoi, indiferent de opțiunea profesională aleasă, să poată pună în practică cunoștințele obținute”, a apreciat coordonatorul Programului Oficial de Internship al Guvernului României, secretar de stat Oana-Elena Pintilei.
Promovarea Programului Oficial de Internship al Guvernului României va continua în perioada următoare în centre universitare precum Cluj-Napoca și Timișoara cu scopul de a-i îndemna și pe tinerii de aici să aplice în vederea efectuării acestui stagiu de pregătire.

Recomandări

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”

Centrul de Studii Asiatice deschide înscrierile la cursurile gratuite de limbă și cultură chineză pentru studenții Universității Suceava

Foști absolvenți antreprenori și studenți inovatori, reuniți la USV Alumni Entrepreneur Conference

Alexandra Munteanu, Tudor Andronic, Ovidiu Ghiuță, Ruxandra Mihalachi, Cosmin Bradațan, Robert Schroder, Stefan Cîmpan
Alexandra Munteanu, Tudor Andronic, Ovidiu Ghiuță, Ruxandra Mihalachi, Cosmin Bradațan, Robert Schroder, Stefan Cîmpan

Dublă recunoaștere pentru USV: premiu în programul Entrepreneurial University și locul II la Gen-E 2026

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări