Prevenire

Campanie de prevenire a accidentelor de muncă din trafic

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a lansat campania națională „Conștientizarea lucrătorilor privind riscurilor de accidentare în perioada conducerii autovehiculelor rutiere pe drumurile publice”, campanie ce se va derula până în luna noiembrie a acestui an. Obiectivul campaniei îl constituie participarea, pe parcursul anului 2009, la instruirile lunare de conștientizare a cel puțin 90% din totalul lucrătorilor care conduc autovehicule rutiere pe drumurile publice în îndeplinirea unor sarcini de muncă.
Potrivit inspectorului șef adjunct al departamentului Sănătate și Securitate în muncă din cadrul ITM Suceava, Dorin Mihăilă, „la nivel național, 13,3% din victimele accidentelor de muncă înregistrate provin din urma accidentelor de circulație”.
Construcțiile, transporturile terestre, industria alimentară și comerțul sunt principalele domenii de activitate ce furnizează în mod constant un număr mare de victime ca urmare a producerii accidentelor de muncă de circulație.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava va organiza, fiecare lună, ședințe de conștientizare la sediul a cel puțin cinci angajatori. Ședințele de conștientizare se vor organiza, de regulă, în prima săptămână a lunii pentru a se suprapune cu ședințele de instruire stabilite de către angajator. În trimestrul II (aprilie-mai-iunie) campania se va adresa și lucrătorilor care conduc autovehicule rutiere ale Stației Județene de Ambulanță.
În lunile octombrie și noiembrie ITM Suceava va testa cunoștințele acumulate de către lucrătorii cărora li se adresează această campanie națională de conștientizare.

Recomandări

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

Activități educaționale și artistice la Liceul Teologic Ortodox din Suceava în cadrul campaniei de prevenire a traficului de persoane

Ucraineanul care a comis teribilul accident cu cinci morți de la Cumpărătura, trimis în judecată alături de șefii pentru care lucra