Școli

Camere speciale pentru laptele și cornul elevilor

Condiții speciale pentru depozitarea laptelui și a cornului oferit elevilor de clasele I-IV prin programul guvernamental „Laptele și Cornul”. Inspectoratul Școlar Suceava a transmis școlilor din județ faptul că în fiecare unitate de învățământ trebuie să existe o încăpere special amenajată, cu grad redus de umiditate, cu posibilitatea asigurării unei ventilații, cu rafturi pentru depozitarea alimentelor și cu frigider pentru păstrarea laptelui și a brânzei topite oferite zilnic elevilor în cadrul programului guvernamental. Totodată, recepționarea acestor produse trebuie să se facă numai de către personalul desemnat, care posedă carnet de sănătate cu examenele medicale periodice efectuate. În toate unitățile de învățământ în care se distribuie elevilor laptele și cornul trebuie să existe și un punct pentru igiena mâinilor personalului care manipulează respectivele alimente. În urma unui control efectuat de Direcția de Sănătate Publică Suceava s-a constatat că școlile nu îndeplinesc condițiile igienico-sanitare pentru depozitarea alimentelor, și a transmis situația Inspectoratului Școlar, pentru rezolvarea situației.

Recomandări

Directorul DSV Suceava face apel la responsabilitatea celor care lucrează în bucătării și a șefilor acestora

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Metode interactive de joc și prim ajutor pentru elevii cu C.E.S., la Cercul Pedagogic al Profesorilor Educatori din județ

Elevi talentați, recompensați la nivel național, la Olimpiada de arte vizuale, arhitectură și istoria artei

O nouă razie a poliției în căutare de elevi chiulangii, dar și cu acțiuni de prevenire și de impact pentru cei mici, cu câinii de serviciu