Specializări

Burse în străinătate pentru elevi, studenți și profesori

Elevii, studenții, dar și cadrele didactice din județ au posibilitatea să plece la studii, pe o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni, în Japonia. Fundația Internațională Matsumae oferă pentru perioada aprilie 2008-martie 2009 un număr de 20 de burse în Japonia. Domeniile cu cea mai mare căutare pentru specializare sunt științele naturii, inginerie și medicină. Candidații trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a putea studia în această țară. Aceștia trebuie ca în primul rând să cunoască limba japoneză sau limba engleză, să fie cetățeni români, cu domiciliul stabil în România, elevi, studenți sau doctoranzi, pe locurile finanțate de la bugetul de stat. Se pot înscrie chiar și cadrele didactice titulare, medicii rezidenți și cercetătorii din institute aflate în subordinea Ministerului Educației Cercetării. Candidații eligibili trebuie să nu mai fi fost până acum niciodată în Japonia. Fundația oferă transport aerian, asigurare medicală, o bursă lunară de 240 de yeni, și 100 de yeni la sosire. Pentru a se înscrie la aceste burse, candidații trebuie să depună la Registratura MEdC un dosar în limba română și unul în limba statului primitor sau într-o limbă de circulație europeană. Data limită de primire a dosarelor este 31 iulie 2007.

Recomandări

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie

Centrul de Studii Asiatice deschide înscrierile la cursurile gratuite de limbă și cultură chineză pentru studenții Universității Suceava

Proiectul internațional „Prietenie fără frontiere”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa

Proiectul internațional „Prietenie fără frontier”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa

Metode interactive de joc și prim ajutor pentru elevii cu C.E.S., la Cercul Pedagogic al Profesorilor Educatori din județ