„Bursa Mediciniștilor”, ediția I, la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Elevul plutonier Sebastian Pînzari a obtinut locul I

Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc a organizat, săptămâna trecută, prima ediție a concursului „Bursa Mediciniștilor”, competiție care se adresează elevilor din clasele a XI-a și a XII-a, pasionați de biologie și interesați de o carieră în medicina militară.
Concursul a fost inițiat și susținut de mr. dr. Dan Țugulea, absolvent al colegiului, promoția 2003, și de dr. Iulian Filipov, care au oferit premii în bani celor trei câștigători și încurajări celor ce doresc să urmeze o carieră în domeniul medicinei.
„Doresc să dau înapoi, din ce am primit în liceu, din ce mi-a dat mie liceul. Și am primit mult. Vă mulțumesc”, a transmis maiorul Dan Țugulea, medic stomatolog absolvent în 2003.
Elevul plutonier Sebastian Pînzari a reușit frumoasa performanță de a obține Locul I la prima ediție a concursului „Bursa Mediciniștilor”. De asemenea, eleva sergent Denisa-Ștefania Chiriac a obținut locul II și elev caporal Mădălina Gabriela Manole locul III.
„Ne ia ceva timp până învățăm să dăruim fără să așteptăm ceva în schimb. Generozitatea este o reflectare a pasiunii inimii de a ajuta semenii. Și nu toți reușim. Dar toți trebuie să încercăm. Este un har creștinesc, omenesc, dar și aristocrat în același timp. Maniera absolut relaxantă și constructivă în care s-a desfășurat această «deschidere de ferestre», stilul transparent de a «se spune și expune» al domnului doctor s-au apropiat mai degrabă de latura nobilă a gestului. Vă mulțumim și noi, la rândul nostru, domnule Dan Țugulea! Este de-a dreptul măgulitor pentru școala noastră să primească asemenea semne de recunoștință de la profesioniști care au trecut pe aici, acum repere în domeniile lor de exprimare și, evident, exemple pentru învățăceii din bancă. Și e atâta nevoie de modele veritabile! Iar medicii militari degajă o lumină aparte. Terapeutică!”, a transmis prof. Radu Ciumașu.

„Bursa Mediciniștilor”, ediția I, la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc
„Bursa Mediciniștilor”, ediția I, la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc
„Bursa Mediciniștilor”, ediția I, la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc
„Bursa Mediciniștilor”, ediția I, la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc
„Bursa Mediciniștilor”, ediția I, la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc
„Bursa Mediciniștilor”, ediția I, la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc
Elevul plutonier Sebastian Pînzari a obtinut locul I
Elevul plutonier Sebastian Pînzari a obtinut locul I

Recomandări

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

Încă o filă în istoria celor peste 12.000 de absolvenți ai Colegiului Militar. Festivitatea de absolvire a Promoției 2022-2026 „Constantin Brâncuși – 150”

Concursul de matematică şi limba română pentru elevii claselor a IV-a şi a VIII-a, la Colegiul „Ștefan cel Mare”

Premiul I și calificare internațională pentru doi liceeni inovatori de la Colegiul „Spiru Haret”

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului