Gest normal

Bunurile uitate în tren de un bucureștean, restituite de șeful de tren de pe ruta Vadu Siretului-Suceava

Cornel Grigoriciuc, șeful de tren care a adus banii și actele uitate de proprietar

Un bucureștean care și-a uitat bunurile în trenul cu care venise în zona Bucovinei a avut surpriza plăcută să și le recupereze pe toate. Bărbatul s-a urcat luni în trenul inter regio 380 care face legătura între București Nord și Vadu Siretului, la granița României cu Ucraina, iar în stația CFR Suceava a coborât. Numai că bărbatul a uitat să-și ia o haină în care se găseau documente, dar și peste 1.000 de lei.
Proprietarul s-a adresat Poliției Transporturi Feroviare, care a luat legătura cu reprezentanții Poliției de Frontieră. Polițiștii de frontieră, împreună cu șeful de tren, au căutat în cele două vagoane ale trenului și au găsit bunurile uitate.
„Împreună cu reprezentanții Poliției de Frontieră am încheiat un proces verbal în care am consemnat ce bunuri am găsit și ce sumă de bani. Garnitura de tren a revenit la Suceava, iar aici i-am predat proprietarului toate bunurile”, a arătat Cornel Grigoriciuc, șeful de tren care a adus banii și actele uitate de proprietar.
Bărbatul care și-a recuperat bunurile a ținut să le mulțumească tuturor celor implicați în acțiune. „Sincer să fiu, nu mai aveam speranțe că le voi găsi. Oamenii cărora m-am adresat și-au făcut datoria și apreciez foarte mult acest gest de normalitate”, a precizat bucureșteanul.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Trenul privat Suceava – București, suspendat temporar pentru a se face față cererii de la ruta Suceava – Constanța

Percheziții la Botoșani și Suceava, într-un dosar privind vânzări ilegale de mașini, cu păgubirea proprietarilor reali

Tren de la Suceava la Constanța, în sezonul estival, la ore ideale pentru suceveni și călătorii din Moldova în general

Cazul unui bărbat ucis de patru câini Ciobănesc de Bucovina: anchetă lungă și verdict nevinovat pentru suceveanul trimis în judecată