Sâmbătă dimineață, la ora 04.25, agenții Postului de poliție Cacica au oprit pentru control pe DC Runcu, pe raza comunei, autoturismul condus de un bărbat de 43 de ani, din comuna Arbore.
În urma verificării interiorului autoturismului, polițiștii au identificat un sac cu fermoar care conținea trei leșuri de animale sălbatice (două capre și un iepure), despre care conducătorul auto a declarat că le-a cumpărat de la o persoană necunoscută, din satul Pârteștii de Sus.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase care au stabilit faptul că în noaptea precedentă, conducătorul auto, împreună cu un tânăr de 31 de ani, din comuna Iaslovăț, și cu doi bărbați din Rădăuți, unul de 43 de ani și celălalt de 45 de ani, s-au deplasat cu două autoturisme în fondul de vânătoare Solca, unde au împușcat cu armele proprietatea bărbatului din comuna Arbore și a bărbatului de 31 de ani din comuna Iaslovăț, ambii vânători autorizați, două căprioare și un iepure de câmp.
Cele două arme și muniția aferentă au fost ridicate pentru cercetări, iar cele 2 autoturisme au fost indisponibilizate la sediul poliției. Fiind audiate, trei dintre persoanele implicate în eveniment au recunoscut participarea la actele de braconaj.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic, precum și a infracțiunii de transportul vânatului dobândit fără respectarea condițiilor legale”, se precizează în comunicatul poliției.





