Inconștiență

Băut zdravăn și fără permis, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu un scuter

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest

Un bărbat din comuna Râșca a ajuns la spital în cursul zilei de miercuri, 26 iunie, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier. Deși era băut zdravăn și nu avea nici permis de conducere, bărbatul a plecat la plimbare cu un scuter. În momentul în care a ajuns în localitatea Buda, din aceeași comună, pe DJ 155A, nu a mai putut stăpâni vehiculul, motiv pentru care s-a răsturnat. La fața locului a ajuns un echipaj medical al ambulanței, care l-a preluat și transportat la Spitalul Municipal Fălticeni. Aici i s-a stabilit diagnosticul de ”traumatism cranio-facial, hematom orbital stâng, excoriații faciale multiple”.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior i-au fost luate și probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii au mai constatat alte două abateri la regimul rutier. Prima este aceea că bărbatul nu avea permis, iar a doua constă în faptul că scuterul nu era înmatriculat. Pentru toate aceste lucruri, bărbatul s-a ales cu dosar penal și este cercetat pentru mai multe infracțiuni.

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu