În timpul nopții

Băut la volan, un șofer a tamponat două autoturisme parcate pe marginea drumului

Polițiștii suceveni au fost anunțați în timpul nopții de joi spre vineri despre producerea unui eveniment rutier în urma căruia au fost avariate trei autoturisme. Incidentul a fost anunțat în jurul orei 01.50, polițiștii deplasându-se pe strada Cuza Vodă din cartierul Burdujeni, pentru demararea cercetărilor. La fața locului au constatat că în timp ce se afla la volanul unui autoturism Dacia Logan pe strada Cuza Vodă, Ion B., un bărbat de 33 de ani din Suceava a intrat în coliziune cu două autoturisme, un Audi A4 și o Dacia Logan, care se aflau staționate pe marginea drumului. Cele două autoturisme au fost avariate, iar în urma testării cu aparatul etilotest a celui care a provocat tamponarea, rezultatul a fost de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul care a provocat coliziunea a fost condus la Spitalul Județean de Urgentă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, pentru a-i fi recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri