Tragic

Bătrân accidentat mortal de un șofer beat, între Mitoc și Suceava

Accidentul s-a produs vineri dimineață, în jurul orei 9.45, între Mitoc și Suceava
Accidentul s-a produs vineri dimineață, în jurul orei 9.45, între Mitoc și Suceava

Un bătrân în vârstă de 84 de ani a sfârșit tragic, lovit violent de o mașină, pe drumul județean de la Mitocu Dragomirnei spre Suceava, la limita dintre cele două localități. Accidentul s-a produs vineri dimineață, în jurul orei 9.45.
Conform primelor informații, un șofer în vârstă de 49 de ani, din comuna Zvoriștea, Dan Poenaru, în timp ce conducea un VW Touran, l-a acroșat violent cu mașina pe un bătrân de 84 de ani, din Mitocu Dragomirnei, care traversa drumul neregulamentar, fără a se asigura.
Personalul medical SMURD ajuns la fața locului nu a putut decât să constate decesul bărbatului.
În privința șoferului, acesta era băut. Etilotestul a indicat concentrația de 0,81 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus și la Spitalul Județean, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Recomandări

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina