Minte bolnavă

Bărbat pus sub acuzare pentru că și-ar fi abuzat sexual nepoata în vârstă de 13 ani, de trei ori

Bărbat pus sub acuzare pentru că și-ar fi abuzat sexual nepoata în vârstă de 13 ani, de trei ori. Foto evz.ro
Bărbat pus sub acuzare pentru că și-ar fi abuzat sexual nepoata în vârstă de 13 ani, de trei ori. Foto evz.ro

Un nou caz de agresiune sexuală împotriva unui minor face obiectul cercetărilor derulate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Este vorba de o agresiune sexuală asupra unui copil, comisă în familie. De această dată este vorba de un bărbat acuzat că și-ar fi agresat sexual nepoata în vârstă de 13 ani, până acum fiind stabilite trei situații de acest gen. Marin Pădurean, din municipiul Fălticeni, a fost reținut în cursul zilei de marți, 2 septembrie, pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri a fost plasat sub control judiciar, cu o serie de interdicții. Faptele pentru care este acuzat bărbatul au fost comise în perioada 18-30 august, iar dosarul este în curs de soluționare la procurorii din Fălticeni. Anchetatorii au mai făcut precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

Doi frați care au bătut rău un om pe stradă, arestați după ce, aflați sub control judiciar, s-au bătut și între ei