Fotbal județean

Aurel Constantin se consideră omul potrivit să ocupe funcția de vicepreședinte al AJF

Aurel Constantin dorește să ajungă vicepreședinte al AJF Suceava

Aurel Constantin și-a depus candidatura pentru postul de vicepreședinte al Asociației Județene de Fotbal, care a rămas vacant după condamnarea definitivă a lui Manuel Costache, fostul manager al grupării Bucovina Rădăuți. În vârstă de 55 de ani, Aurel Constantin activează de multă vreme ca profesor la Liceul cu Program Sportiv, însă va candida din partea clubului Sporting Suceava, acolo unde îndeplinește funcția de președinte. Aurel Constantin a absolvit Academia Națională de Educație Fizică și Sport, fiind și licențiat în drept, după ce a urmat cursurile Academiei de Poliție din București. Acesta are o vastă experiență fotbalistică, în cei 30 de activitate trecând prin mâinile sale fotbaliști care au ajuns să evolueze în echipele naționale de seniori, tineret și juniori ale României, precum Dorin Goian, Mugur Bolohan, Dănuț Perjă, Dorin Semeghin, Daniel Bălan, Lucian Goian, Florin Plămadă sau Dorian Andronic. „Activez de mult timp în acest domeniu și doresc să pun umărul la procesul de modernizare a fotbalului județean sucevean, atât în sectorul juvenil cât și la nivelul Ligilor a IV și a V-a. Am lucrat toată viața cu copii și juniori, astfel că foarte mulți dintre tinerii cărora le-am fost dascăl au ajuns să activeze în campionatul județean, unii devenind între timp antrenori și chiar conducători de echipe de club. Vreau să pun în slujba fotbalului sucevean cunoștințele pe care le-am acumulat de-a lungul anilor și cred că experiența mea poate fi utilă echipei de tineri care conduce în prezent fotbalul din județul Suceava”, a declarat profesorul Aurel Constantin.
Contracandidatul acestuia la alegerile care se vor derula sâmbătă, 9 mai, cu începere de la ora 10.00, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a AJF Suceava este Iulian Darabă, reprezentantul clubului CN Nicu Gane Fălticeni.

Recomandări

Arthur Constantin Bărboi din Câmpulung este șef de promoție la Facultatea de Istorie a Universității București

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale