„Arta plastică nemțeană”, la Muzeul de Istorie Suceava

„Arta plastică nemțeană”, la Muzeul de Istorie Suceava
„Arta plastică nemțeană”, la Muzeul de Istorie Suceava

În saloanele dedicate expozițiilor temporare de la parterul Muzeului de Istorie Suceava s-a deschis joi expoziția de pictură „Arta plastică nemțeană 2017”, care etalează lucrări realizate de un număr de 17 membri ai Filialei Neamț a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Prezentată de criticul de artă Lucian Strochi, expoziția, la care alături de artiștii expozanți au participat confrații de breaslă din cadrul filialei artistice sucevene, oferă o imagine fidelă a mișcării plastice din județul învecinat.
Subliniind faptul că o expoziție colectivă este inevitabil eteroclită, criticul de artă Lucian Strochi, care și-a început prezentarea rememorând „ecourile bizantine ale primei întâlniri cu Suceava” (impresionat de caii pe care i-a văzut cu ani în urmă în Cetatea de Scaun) s-a referit punctual la fiecare dintre expozanți, de la Mircea Ciacâru, la decanul de vârstă Gheorghe Vadana, cu accent pe lucrările lui Ștefan Potop, președintele filialei nemțene, care se prezintă, între altele, cu o „impresionantă galerie de chipuri tăzlăoane”, în care, cu umorul său senzațional, „depășește caricaturalul și intră într-un profund omenesc”.

Recomandări

Expoziția de caricatură „100 de valori românești”, semnată de artistul Ovidiu Stanciu, la Muzeul de Istorie

Expoziție-concurs „Zilele elevului arhitect”: Premiul anual pentru arhitectură, câștigat de Steluța Colban, de la Colegul de Artă Suceava