Aproape o sută de pietoni amendați de Poliția Rutieră

Aproape o sută de pietoni amendați de Poliția Rutieră
Aproape o sută de pietoni amendați de Poliția Rutieră

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat pe perioada minivacanței de 1 Mai acțiuni de informare și responsabilizare a pietonilor cu privire la riscurile la care se expun nerespectând legislația rutieră. Pe raza municipiului Suceava au fost organizate activități în zona trecerilor de pietoni din proximitatea centrelor comerciale. De asemenea, acțiuni preventive s-au desfășurat și pe raza comunelor Șcheia și Stroiești.
În paralel, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Suceava, împreună cu polițiști din cadrul formațiunilor de profil, sprijiniți de polițiști de ordine publică din cadrul secțiilor de poliție, au organizat și desfășurat o acțiune tematica pe drumurile publice de pe raza județului Suceava, în vederea depistării pietonilor care traversează neregulamentar, precum și a conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii.
Au fost controlate peste 200vehicule și au fost legitimați peste 250 de pietoni.
Au fost aplicate 131 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 36.115 lei, din care pietonilor le-au fost aplicate 86 de sancțiuni.
În cadrul acțiunii au fost reținute 12 permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.
Și în perioada următoare, polițiștii vor acționa cu fermitate și în vederea sancționării contravenționale a celor care încalcă legislația.
„Atragem atenția încă o dată că sancțiunile aplicabile prevăzute de O.U.G. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice nu sunt deloc neglijabile.
Șoferii care nu acordă prioritate pietonilor sunt pasibili de suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 30 zile, riscând și o sancțiune contravențională de 4 – 5 puncte amendă (punctul amendă are o valoare de 145 lei). De asemenea, pietonii care nu traversează strada regulamentar se expun unei sancțiuni contravenționale de 2 – 3 puncte amendă”, se precizează în comunicatul poliției.
Indisciplina pietonală și neacordarea de prioritate pentru pietoni reprezintă a doua cauză generatoare de accidente rutiere grave la nivelul județului Suceava. Aproape zilnic se înregistrează evenimente rutiere cu implicarea pietonilor.

Recomandări

Număr record de peste 2.000 de permise reținute de la șoferi vitezomani sau puși pe depășiri neregulamentare

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei