Modernizări

Aproape 60 de km de drumuri se vor pietrui în acest an la Moara

Stradă din Moara pietruită în acest an
Stradă din Moara pietruită în acest an

Primăvara a început în forță la Moara, unde administrația locală și-a propus să modernizeze o mare parte din drumurile comunale.
Potrivit planului de investiții, în cursul acestui an se vor pietrui aproape 60 de km de drumuri, în cadrul unor lucrări de anvergură demarate deja acum trei săptămâni.
Până în prezent lucrările au fost finalizate pe mai bine de un sfert dintre drumurile intrate în modernizare, iar acțiunea va continua până la Paște, urmând să fie reluată înainte de sosirea toamnei.
În afara pietruirii celor 60 de km de drumuri, proiectul mai cuprinde și realizarea a 4 km de rigole pentru scurgerea apei, lucrări obligatorii pentru ca investiția din drumuri să nu fie „spălată” la prima ploaie mai serioasă.
„Aceste lucrări erau stringente pentru că în multe zone din comună circulația, atât cea auto, cât și cea pietonală, era un coșmar la fiecare ploaie. Sunt foarte multe lucruri de făcut, pentru că au fost opt ani de stagnare în care investițiile s-au realizat doar în baza unor interese de grup. Respectul față de cetățeni trebuie readus la locul cuvenit, iar asta facem acum pas cu pas. La Moara este nevoie de investiții foarte serioase pentru a recupera handicapul anilor trecuți. Este vorba de investiții în infrastructură, pentru lucrări de asfaltare, extindere rețele de apă și canalizare, dar și de modernizarea unităților de învățământ, iar lista poate continua cu modernizarea iluminatului public, introducerea gazului metan sau sprijinirea activităților culturale”, a arătat Eduard Dziminschi, primarul comunei Moara.
Referitor la actualele lucrări de pietruire, acestea se vor derula în Bulai și Moara Carp pentru început, iar ulterior se vor extinde și pe alte drumuri din comună.

Aproape 60 de km de drumuri se vor pietrui în acest an la Moara
Aproape 60 de km de drumuri se vor pietrui în acest an la Moara
Aproape 60 de km de drumuri se vor pietrui în acest an la Moara
Aproape 60 de km de drumuri se vor pietrui în acest an la Moara
Aproape 60 de km de drumuri se vor pietrui în acest an la Moara
Aproape 60 de km de drumuri se vor pietrui în acest an la Moara
Stradă din Moara pietruită în acest an
Stradă din Moara pietruită în acest an

Recomandări

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Investiții de peste 12,7 milioane de lei aprobate astăzi de Consiliul Județean Suceava pentru modernizarea drumurilor din Fântânele și strada Lipoveni

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță investiții de peste 36 de milioane de lei în comună, cu alocări substanțiale pentru drumuri și utilități publice

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare