Fotbal Club Cetatea

Amical cu Dorna

Golofca a revenit la Cetatea după ce a încercat fără succes să-și găsească altă echipă
Golofca a revenit la Cetatea după ce a încercat fără succes să-și găsească altă echipă

Cum era de așteptat, frigul și duritatea antrenamentelor de la Poiana Negri a produs și victime printre fotbaliștii pregătiți de Ioan Radu. Astfel, mijlocașul Apetri nu s-a antrenat în ultimele două zile din cauza unei răceli, în vreme ce juniorul Cernovschi s-a îmbolnăvit și mai serios și a fost trimis deja acasă. În locul acestuia, în cantonamentul de la munte a ajuns Cătălin Golofca, un jucător despre care se spunea că va părăsi gruparea suceveană în această iarnă.
„Probabil s-a simțit nedreptățit la un moment dat și a dorit să-și încerce norocul în altă parte. La fel a procedat și Breniuc, dar nici dânsul nu a găsit o variantă mai bună decât Cetatea. Cei doi au fost reprimiți la antrenamente și sperăm să facă saltul valoric pe care toată lumea îl așteaptă”, a declarat antrenorul Ioan Radu.
În altă ordine de idei, tehnicianul sucevean apreciază perioada de pregătire centralizată ca fiind una reușită, în ciuda faptului că nu s-a putut juca nici măcar un singur meci amical. „În anii trecuți erau o grămadă de echipe care își efectuau pregătirea din intersezon în zona Vatra Dornei, însă în această iarnă au lipsit cu desăvârșire. Ca atare, a trebuit să ne mulțumim doar cu meciul test împotriva grupării de liga a IV-a Dorna Vatra Dornei, care se va disputa sâmbătă cu începere de la ora 10.30, la finalul perioadei de pregătire centralizată”, a precizat tehnicianul Cetății.

Recomandări

Clubul Sportiv Municipal Suceava, debranșat din nou de la alimentarea cu gaz metan. Sportivii nu au apă caldă de câteva săptămâni

Campania „Ne pasă! Vă suntem alături!” a tinerilor ATOS a continuat în forță de Sărbătorile Sfintelor Paști!

Emoție, adrenalină și distracție pentru toată familia, la Circul Orlando, ce revine la Suceava, la Iulius Mall