Sancțiuni

Amenzi la Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului pentru încălcarea autoizolării

Direcția de Sănătate Publică Suceava a aplicat, ieri, două noi amenzi unor persoane care nu au respectat măsura autoizolării la domiciliu. Două persoane care ar fi trebuit să stea acasă preventiv au fost depistate pe raza localităților Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului și au fost amendate de DSP cu câte 10.000 de lei.
Numărul sancțiunilor de acest tip aplicate în județul Suceava a ajuns la 10, valoarea totală a amenzilor fiind de 100.000 de lei.
La nivel național, până în prezent, prin structurile abilitate ale Ministerului Afacerilor Interne au fost întocmite 98 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Recomandări

Sute de amenzi, 19 permise ridicate și un șofer reținut în arest, după o nouă razie de amploare a polițiștilor

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

200 mc lemn confiscat, amenzi mari și dosar penal, după descinderi la afaceriști cu lemn din zonele Broșteni, Mălini și Slatina

Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn

Cantitate mare de lemn confiscat, dosar penal și amenzi, după o acțiune concentrată a polițiștilor, la Marginea

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”