Amenzi de peste 78.000 de lei pentru nereguli la regimul silvic, săptămâna trecută

Amenzi de peste 78.000 de lei pentru nereguli la regimul silvic, săptămâna trecută. Foto: maramedia.ro
Amenzi de peste 78.000 de lei pentru nereguli la regimul silvic, săptămâna trecută. Foto: maramedia.ro

Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava, au organizat, în perioada 25.11.-02.12.2019, acțiuni punctuale pe raza județului pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase.
În cadrul acțiunii au fost efectuate 26 controale, fiind constatate 3 infracțiuni.
De asemenea, au fost aplicate 66 sancțiuni contravenționale, în valoare de 78.745 lei.
A fost ridicat în vederea stabilirii provenienței 292,84 m.c. material lemnos, în valoare de 74.896 lei, din care 16,83 m.c. faptic și 276,01 m.c. valoric.
De exemplu, miercurea trecută, o echipă mixtă formată din polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava au efectuat un control la o societate comercială din comuna Capu Câmpului pe linia respectării prevederilor legale privind achiziția, debitarea și comercializarea materialelor lemnoase, ocazie cu care, a constatat faptul că, agentul economic a expediat din depozit cantitatea de 27,98 m.c. lemn rotund și 16,07 m.c. cherestea de esență rășinoase fără avize de însoțire, cantitate determinată ca diferență între stocul scriptic și cel faptic inventariat la data efectuării controlului. Totodată, echipa de control a mai constatat și faptul că, firma nu respectă obligația legală de verificare a codurilor unice aferente avizelor intrate în punctul de lucru.
În cauză s-a dispus sancționarea contravențională a societății, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos în valoare de circa 16.000 lei.
Joi, o echipă mixtă formată din polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava au efectuat un control la o societate comercială din comuna Valea Moldovei pe linia respectării prevederilor legale privind achiziția, debitarea și comercializarea materialelor lemnoase, ocazie cu care a constatat faptul că agentul economic deține în depozit cantitatea de 10,41 m.c. cherestea de esență rășinoase fără documente care să ateste proveniența legală și a expediat cantitatea de 9,26 m.c. lemn rotund de esență rășinoase fără avize de însoțire, cantitățile fiind determinate ca diferențe între stocul scriptic și cel faptic inventariat la data efectuării controlului.
Totodată, echipa de control a mai constatat și faptul că firma nu respectă obligația legală de verificare a codurilor unice aferente avizelor intrate în punctul de lucru. În cauză s-a dispus sancționarea contravențională a societății, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos în valoare de circa 8.557 lei.

Recomandări

ITM Suceava a aplicat amenzi de 175.500 de lei în luna mai, patru angajatori fiind sancționați pentru muncă nedeclarată

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos