Primul pas

Alocarea a 12 ha pentru un complex sportiv nou la Suceava, aprobată de Senat



Inițiativa acestui transfer de teren a aparținut senatorului PD-L de Suceava Orest Onofrei
Inițiativa acestui transfer de teren a aparținut senatorului PD-L de Suceava Orest Onofrei

Senatul a aprobat, în ședința de luni, transferul a 12,056 ha din proprietatea statului și administrarea Stațiunii de Cercetări Agricole, în domeniul public al municipiului Suceava și administrarea Consiliului Local Suceava, pentru construirea unui complex sportiv. Alte trei hectare de teren au urmat același traseu, pentru înființarea unui cimitir în cartierul Ițcani.
Cele peste 12 hectare de teren sunt pe Tătărași, iar celelalte trei hectare pe strada Grigore Alexandru Ghica.
Inițiativa acestui transfer de teren a aparținut senatorului PD-L de Suceava Orest Onofrei, care a apreciat, ieri, faptul că proiectul de lege a fost votat și de senatori de la alte formațiuni politice, ceea ce arată, în opinia sa, „că atunci când este vorba despre interesul public este posibil să nu politizăm legile”.
Potrivit expunerii de motive pentru susținerea proiectului de lege, actualul stadion de 5.000 de locuri, construit în 1972, se află într-o stare avansată de degradare. O expertiză a stării tehnice efectuate de SC Launik arată că stadionul nu îndeplinește cerințele de rezistență, stabilitate, igienă, sănătate a oamenilor, izolare termică și hidrofugă. „Trebuie luate măsuri urgente de consolidare a structurii de rezistență” este concluzia expertizei, dar în opinia senatorului Onofrei, îmbrățișată de majoritatea colegilor săi din Senat, costurile nu se justifică și soluția fezabilă și benefică pentru comunitatea locală ar fi amenajarea unui nou complex sportiv.
Decizia finală este la Camera Deputaților
În ceea ce privește cimitirul, Orest Onofrei a arătat că în cartierul Ițcani locuiește un procent semnificativ din populația municipiului Suceava și este necesară înființarea unui nou perimetru cu locuri de înhumare.
Administrația suceveană a încercat de mai mulți ani să promoveze aceste proiecte, inclusiv prin ordonanță de urgență a Guvernului, însă nu a reușit. Proiectul de lege a fost aprobat în ședința de Guvern din 8 iulie 2009 și transmis Senatului spre aprobare. Camera decizională este Camera Deputaților, unde senatorul Onofrei speră să fie pus pe ordinea de zi, dezbătut și aprobat cât mai curând.



Recomandări

CJ Suceava a aprobat cel mai mare buget din istoria instituției, cu o sumă de peste un miliard de lei, din care majoritatea fondurilor merg la investiții

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret

Virgiliu Vlăescu susține că actualul Guvern nu a avut în vedere interesele sucevenilor atunci când a decis construcția unui drum expres de la Suceava la Siret și nu a unei autostrăzi