Calendar

Alegeri în PSD Suceava, până în 15 aprilie

Alegerile în organizațiile locale ale PSD Suceava vor avea loc până în data de 15 aprilie și după încheierea acestora va fi fixată și Conferința județeană, în care se va alege conducerea filialei teritoriale. Președintele Organizației Județene Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că vor fi conferințe de alegeri în 20-30 de organizații locale, în care fie au fost dezertări și trebuie completate structurile de conducere, fie au fost complet decimate prin plecările la alte partide, cum s-a întâmplat la Izvoarele Sucevei. Potrivit lui Mîrza, în această perioadă se va face și un inventar al primarilor pe care îi mai au social-democrații la Suceava deoarece o parte dintre ei și-au declarat public susținerea pentru PD-L sau au o atitudine echivocă față de sarcinile trasate de partidul din partea căruia au candidat și au câștigat alegerile locale. Liderul PSD a dat exemplul primarilor de Mălini, Dolhasca și Adîncata, care deși figurează ca membri PSD, colegii social-democrați nu-i mai simt alături.

Recomandări

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Liderul PSD Sorin Grindeanu va veni la Suceava pentru semnarea contractelor de execuție pentru construcția autostrăzii A7 Pașcani – Suceava