Afacerea unor traficanți de droguri la nivel înalt, care au adus în țară 11 kilograme de cocaină, s-a împotmolit la Suceava



Flagrantul la tranzacția de aproape un kilogram de cocaină
Flagrantul la tranzacția de aproape un kilogram de cocaină

Procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au finalizat și trimis în instanță, spre judecare, în această săptămână, dosarul traficanților de cocaină care au fost prinși în flagrant relativ recent, la începutul lunii februarie, în urma unei acțiuni derulate în parcarea Shopping City.

La flagrantul de atunci, polițiștii de la Antidrog au ridicat aproape un kilogram de cocaină, dar detaliul și mai interesant este că în acest dosar în total este vorba de 11 kilograme de cocaină, adusă din Belgia și vândută în mare parte în Capitală.

Vorbim așadar de o grupare foarte mare de traficanți de cocaină.

Toți cei cinci inculpați din dosar au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, fapt care nu miră deloc raportat la acuzații.

  • Cei doi suceveni arestați și trimiși în judecată pentru trafic de cocaină

Doi tineri suceveni sunt arestați în acest dosar, puși sub acuzare pentru trafic internațional de droguri de mare risc și trafic național de droguri de risc și de mare risc.

Ioan Adrian Boloca a fost interceptat spre finele lunii ianuarie a acestui an, în timp ce vindea cocaină, în diferite puncte din municipiul Suceava.

Fără să știe, tânărul de 25 de ani a vândut cantitățile de cocaină unor agenți sub acoperire, care au adunat probe privind traficul repetat făcut de acesta.

Ca exemple, pe 22 ianuarie 2026, în spatele magazinului Profi din cartierul George Enescu, inculpatul a vândut 4,74 grame de cocaină, contra sumei de 2.700 de lei.

Pe 24 ianuarie, în timp ce conducea un BMW X5, același Boloca a vândut circa 4 grame de cocaină, la Văleni – Mălini.

Tot pe 24 ianuarie 2026, în timp ce se afla în parcarea magazinului Penny din Ipotești, același inculpat ar fi procurat cocaină de la un complice și s-a deplasat cu același BMW, în zona Curcubeu din municipiul Suceava, unde a vândut alte 5,68 grame de cocaină, contra sumei de 3.000 lei.

Al doilea inculpat din județul Suceava este George Remus Harbuz, domiciliat în Baia, dar care locuia la Ipotești.

  • Gruparea a adus 11 kilograme de cocaină, din Belgia, pentru piața din București și din Suceava

Din ancheta coordonată de DIICOT rezultă că inculpatul Ioan Adrian Boloca, cu domiciliul în Pârteștii de Sus, dar care locuia efectiv în municipiul Suceava, a procurat în luna ianuarie a acestui an o autoutilitară Mercedes Vito, modificată, pentru a putea fi transportate droguri ascunse, pe care a pus-o la dispoziție altor trei inculpați, respectiv Nelu Nicușor Ciochină, din Vaslui, și Cornel Andrei Bîclea și Constantin Cătălin, ultimii doi din Vrancea.

Ultimii doi s-au deplasat cu autoutilitara în Belgia, unde, pe 3 februarie, ar fi preluat cantitatea de 11 kilograme de cocaină. O zi mai târziu, pe 4 februarie 2026, cei doi au intrat în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac 2.

Până să ajungă la Suceava, pe 5 februarie, dealerii au apucat să dea mai departe în jur de 10 kilograme din cantitatea de cocaină, în Capitală.

A urmat, joi, 5 februarie 2026, acțiunea principală, atent și îndelung pregătită de structurile Antidrog, cu privire la tranzacția de aproape un kilogram de cocaină.

Din cercetări rezultă că cei trei dealeri din Vrancea și Vaslui au venit cu cantitatea de 980 grame de cocaină la Suceava, unde au predat-o sucevenilor care urmau să se ocupe de traficarea ei pe zona Sucevei, respectiv Ioan Adrian Boloca și Remus George Harbuz.

Traficanții au venit în parcare cu acel Mercedes Vito care trecuse și granița, evident fără a ști că au de a face cu un agent sub acoperire.

  • Afacere de ordinul sutelor de mii de euro

Dealerii au vândut cantitatea de droguri unui agent sub acoperire cu suma de 25.900 de euro și 10.000 de lei, după care a urmat acțiunea flagrantă.

Vă puteți face o idee despre întreaga dimensiune a afacerii dacă doar la Suceava a fost vorba de aproximativ 28.000 de euro, sumă care poate fi înmulțită cu 10, respectiv restul cantității de cocaină.

Dosarul în care vor fi judecați cei cinci a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava.

Având în vedere acuzațiile foarte grave, procurorii vor cere ca arestul preventiv să fie menținut și în continuare față de toți cei cinci.

Inculpații se bucură de prezumția de nevinovăție, cu privire la toate acuzațiile, până la o sentință definitivă și irevocabilă în dosar.



Recomandări

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar
Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar

Unul dintre tinerii săltați pentru trafic de cocaină a făcut recent mai multe tranzacții în Suceava cu același drog de mare risc