Cercetat

Adolescent de 15 ani prins în trafic, după ce a luat mașina mamei sale pentru o plimbare

Un tânăr a fost prins de polițiști după ce a abandonat autoturismul pe care îl sustrăsese de acasă și a încercat să se facă nevăzut pe o uliță a satului. Identificat de polițiști, adolescentul de 15 ani este cercetat acum în cadrul unui dosar penal deschis pe numele său.
Incidentul s-a petrecut marți seara, în jurul orei 19.40, în timp ce polițiștii Secției de Poliție Rurală Gălănești efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe DJ 178F, în comuna Gălănești. La un moment dat ei au observat un autoturism de culoare albastră, care intenționa să vireze de pe un drum comunal pe DJ 178F, însă când șoferul a observat autospeciala de poliție a manevrat autoturismul înspre înapoi, după care a abandonat mașina și a încercat să dispară.
În scurt timp conducătorul auto a fost prins și identificat ca fiind un tânăr de 15 ani, din comuna Gălănești, care nu deține permis de conducere. El a declarat că a luat autoturismul fără știrea mamei sale și l-a condus de la domiciliu pe drumurile publice din comuna Gălănești. Autoturismul condus de tânăr esteun Ford Focus, proprietatea mamei sale, având inspecția tehnică periodică expirată din data de 10 martie 2009.Polițiștii au reținut plăcuțele de înmatriculare, întrucât autoturismul are inspecția tehnică periodică expirată, iar cel de la volan a fost sancționat contravențional pentru faptul că nu avea asupra sa actul de identitate și documentele autoturismului pe care l-a condus și pentru faptul că acesta avea ITP-ul expirat. Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Artistul Viorel Corodescu COV, sărbătorit la 80 de ani, printr-o expoziție retrospectivă a 55 de ani de caricatură sub semnătura sa