Național


Bilanțul pagubelor inundațiilor din vară, transmis CE, a fost majorat cu aproximativ 8 milioane euro

Guvernul taie norma de țigări a personalului militar pentru a descuraja fumatul în rândul tinerilor

Senatorii au ales membrii Biroului Permanent, singura modificare – Țuțuianu în locul lui Silistru

Guvernul a trimis CE aplicația pentru despăgubiri din Fondul de Solidaritate, în urma inundațiilor

Sute de angajați din învățământ disponibilizați din 1 septembrie, FSLI dă inspectoratele în judecată

Borbely: Normele de aplicare a OUG privind drepturile de autor vor fi modificate săptămâna viitoare

Comitet de redresare a României, înființat de revoluționari, ca alternativă la Partidul Popular

Aproximativ 15.000 de agricultori pichetează, joi, prefecturile din 23 de județe

Blaga i s-a plâns lui Boc, în ședință, că Cseke, Funeriu și Șeitan nu utilizează banii de la UE

Contribuția la fondul de sănătate obligatorie, legea nou intrată în vigoare nu se aplică retroactiv

Beneficiarii pensiilor de serviciu primesc drepturile recalculate din 14 septembrie

Sindicaliștii ies în stradă, în 7 octombrie, nemulțumiți de proiectul Legii salarizărării

ANPC: Amenzi de peste 500.000 lei, pentru nerespectarea legii de către societățile bancare

Contribuția la fondul de sănătate obligatorie, legea nou intrată în vigoare nu se aplică retroactiv

CNPAS: Beneficiarii pensiilor de serviciu primesc drepturile recalculate din 14 septembrie

Proiectul Legii privind accelerarea proceselor, subiect de dispută între MJ și magistrați

Perioada de grație acordată Guvernului expiră, în palate ferecate se decide cine cade

Udrea a discutat cu prefectul provinciei Milano despre atragerea de investiții italiene în turism

Instabilitatea politică și contextul internațional ar putea deprecia leul la un minim istoric