„Finanțați viitorul”

Activități educaționale la Pârteștii de Sus, cu participarea a peste 200 de persoane

Activități educaționale la Pârteștii de Sus, cu participarea a peste 200 de persoane
Activități educaționale la Pârteștii de Sus, cu participarea a peste 200 de persoane

Peste 200 persoane, din care 180 de elevi, 13 cadre didactice și 20 de părinți, au participat, în perioada 9-15 mai, la mai multe activități educative sub sloganul „Finanțați viitorul – dreptul la educație pentru toți”, coordonat de Campania Globală pentru Educație, în colaborare cu Școala Gimnazială Pârteștii de Sus. Scopul acțiunilor a fost acela de a atrage atenția asupra faptului că „fără o finanțare suficientă, transparentă și adecvată nevoilor, educația de calitate pentru toți copiii riscă să rămână doar un deziderat”.
”Finanțați viitorul” este un „demers internațional al societății civile”, coordonat de Campania Globală pentru Educație, care reunește peste o sută de organizații naționale, regionale și internaționale care sprijină dreptul universal la educație. Partener al Campaniei Globale pentru Educație (CGE) de mulți ani, Școala Gimnazială Pârteștii de Sus a derulat numeroase activități ce au avut ca scop popularizarea, implicarea și atragerea atenției opiniei publice pentru a „sensibiliza autoritățile statului român și autoritățile locale să sprijine o mai bună și coerentă finanțare a sistemului de educație”.
Prima activitate a campaniei a constat în popularizarea scopului, obiectivelor proiectului printr-o prezentare (în format PowerPoint) ce a oferit participanților (elevi, profesori, părinți, membri ai comunității locale) la Campania Globală pentru Educație informații esențiale despre finanțarea educației și bugetul unităților de învățământ, rolul specific al factorilor de decizie și importanța participării copiilor. Au urmat activități de identificare a nevoilor școlii și scrierea de mesaje cu doleanțele elevilor pentru o educație de calitate demnă de secolul XXI. S-au explicat noțiuni de buget financiar, s-a prezentat bugetul școlii, s-au identificat nevoile financiare și necesitățile unui buget crescut. S-au confecționat urne de colectare a mesajelor, materiale și sloganuri ale campaniei ce au fost folosite la „marele miting” ce a avut loc în comunitate vineri, 13 mai, de la sediul școlii către sediul primăriei.
Obiectivele CGE au fost prezentate partenerilor locali, cu expunere de motive, transmiterea doleanțelor elevilor, cadrelor didactice și părinților privind o mai valoroasă finanțare la nivel județean, în prezența primarul comunității, Elena Boloca, și a consilierilor locali, care au răspuns pozitiv acțiunii și i-au asigurat pe inițiatorii acțiunilor de sprijinul permanent în buna desfășurare a procesului instructiv-educativ. Proiectul a fost coordonat de prof. Eugenia Toma și Marcel Anton Cojocar Sahlean, directorul Școlii Gimnaziale Pârteștii de Sus.

Activități educaționale la Pârteștii de Sus, cu participarea a peste 200 de persoane
Activități educaționale la Pârteștii de Sus, cu participarea a peste 200 de persoane
Activități educaționale la Pârteștii de Sus, cu participarea a peste 200 de persoane
Activități educaționale la Pârteștii de Sus, cu participarea a peste 200 de persoane

Recomandări

CJ Suceava lansează un proiect transfrontalier de peste 372.000 de euro ce prevedere dotări moderne și activități pentru copiii cu nevoi educaționale speciale

Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”
Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Liderul USR Suceava, Vasile Cărare, anunță că centura Fălticeniului devine realitate după ce a primit avizul Ministerului Transporturilor