Pericole pe șosele

Accidente rutiere produse de doi bărbați cu alcoolemii mari

Două accidente produse în aceeași zi i-au avut protagoniști pe doi indivizi aflați în stare de ebrietate, unul dintre ei fiind prins și fără permis de conducere.
Un prim accident s-a produs în timpul nopții de luni spre marți, după miezul nopții, pe un drum comunal din comuna Horodnic de Sus. În timp ce conducea un moped, un localnic de 32 de ani, într-o curbă ușoară la stânga, a pierdut controlul asupra vehiculului și s-a răsturnat cu acesta în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare. Bărbatul a fost rănit ușor, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor făcute de polițiști, s-a constatat că bărbatul care conducea mopedul nu are permis de conducere, pe numele său fiind deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea fără permis”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „vătămare corporală din culpă”.
În cursul serii care a urmat, un alt accident avea să-l aibă protagonist pe un șofer aflat și el în stare avansată de ebrietate. Polițiștii Secției Rurale Vadu Moldovei au fost anunțați în jurul orei 20.35 despre faptul că pe un drum județean din comuna Bogdănești a avut loc un accident. La locul producerii accidentului a fost identificat un bărbat de 37 de ani, din comuna Râșca, ce se afla lângă autoturismul VW Golf care fusese avariat la ieșirea în afara drumului. Bărbatul a recunoscut că el a condus autoturismul avariat, fiind singur în mașină în momentul producerii accidentului.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică și a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma accidentului bărbatul a fost rănit ușor, fiind transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, pentru îngrijiri medicale. El s-a ales cu un dosar de cercetare penală, pentru comiterea infracțiunilor de „conducere sub influența alcoolului” și „vătămare corporală din culpă”.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri